Iepurasul cel Haios caruia ii place mierea (poveste europeana)

editat la 07/25/2004

Traia odata in padure Iepurasul cel Haios, care isi petrecea toata ziua in cautarea mierii. Bineinteles ca ii placeau morcovii si spanacul, dar mierea era favorita lui!

Cateodata avea noroc sa gaseasca usor miere in scorbura vreunui copac batran. Dar, de cele mai multe ori, trebuia sa gaseasca diverse metode sa patrunda in vizuina Doamnei Urs, unde putea sa manance pe saturate miere din borcanul acesteia.

La un moment dat insa Doamna Urs a observat ca borcanul ei cu miere se tot goleste. "Cineva imi mananca mierea, si am sa-l prind," si-a spus ea.

Doamna Urs a intins o capcana. A pus borcanul de miere pe raftul cel mai de sus al dulapului, dar pe marginea lui, astfel incat acesta sa cada cand va fi atins.

Ziua urmatoare, cand Doamna Urs a plecat la vanatoare, Iepurasul cel Haios a patruns in vizuina ei. A vazut borcanul de miere sus pe raft si s-a urcat sa-l ia. Dar cand l-a atins, borcanul a cazut, Iepurasul cel Haios a cazut si mierea s-a intins toata peste Iepurasul cei Haios!

Vai de mine! Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa se miste, dar mierea era asa de groasa incat el se lipea de orice atingea.

Cand Doamna Urs s-a intors acasa, Iepurasul cei Haios era lipit de podea. "E, si acum sa vedem ce am prins," si-a zis razand Doamna Urs. "Se pare ca voi avea ciorba de iepure in seara asta la masa."

Doamna Urs a umplut cu apa o oala mare neagra si a pus-o pe camin. A aprins apoi focul in camin, sub oala, si a iesit afara sa adune cateva ridichii si cartofi pentru ciorba.

Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa fuga, dar se lipea tot mai rau. "Oh, daca as putea sa scap de aici, niciodata nu as mai incerca sa fur miere!" si-a spus el plangand.

Pe masura ce focul aprins sub oala devenea din ce in ce mai puternic, mierea din jurul Iepurasului cel Haios devenea tot mai subtire. A inceput sa se scurga pe langa urechi, de peste tot, in jos spre labute.

Curand Iepurasul cel Haios a fost in stare sa-si miste un picior, apoi pe celalalt. Cu o miscare din coada Iepurasul cel Haios a sarit afara din vizuina Doamne Urs si a pornit-o repede spre padure.

Din acea zi, Iepurasul cel Haios nu a mai mancat niciodata miere. S-a multumit cu morcovi, spanac si salata ca si restul iepurasilor.

Gainusa Rosie (traducere dupa Joseph Jacobs)

editat la 07/16/2003

Intr-o buna zi, in timp ce scurma pamintul cu ciocul Gainusa Rosie gasi un bob de griu.
"Acest bob de griu trebuie plantat", zise ea. "Cine va planta bobul asta de griu?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi planta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

In curind griul crescu inalt si galben.
"Griul este copt", zise Gainusa Rosie. "Cine va secera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi secera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va treiera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi treiera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va duce griul asta la moara?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea duse griul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: "Cine va framinta si coace piine?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea framinta si coapse piine. Apoi intreba: "Cine va minca aceasta piine?"
"Ooo, eu o voi minca", zise Rata.
"Si eu", zise Pisica.
"Si eu", zise Ciinele.
"NU, NU!" zise Gainusa Rosie. "Eu voi face asta". Si asta facu.

Darul Mamei Natura (poveste indo-americana)

editat la 05/25/2004

Intr-o zi, in timp ce Mama Natura isi vedea de treburi in gradina, a auzit voci nervoase. Erau doi dintre copii ei: Soarele si Ploaia, care se certau care este cel mai important pe lume.
"Eu sint cel mai important" striga Soarele. "Fara mine, nimic nu ar creste!"
"Nu este adevarat, eu sint cel mai important!" striga Ploaia. "Fara mine, nimic nu ar creste!"
Glasurile li se auzeau din ce in ce mai tare si din ce in ce mai rastite, fiecare fiind sigur ca el este cel mai important.
La un moment dat, Mama Natura s-a saturat sa-i vada certindu-se si s-a gindit sa le dea o lectie. A trimis Soarele pe o parte a lumii si Ploaia pe cealalta.
Curind a fost pace si liniste din nou, iar Mama Natura s-a intors la treaba ei. La inceput Soarele si Ploaia s-au suparat ca au fost despartiti, dar au decis ca aceasta este sansa prin care fiecare poate demonstra ca este cel mai important.
Zi dupa zi, Soarele stralucea pe o fata a globului, in timp ce pe cealalta Ploaia continua sa cada. Dupa o vreme, pe partea Soarelui totul era uscat, iar pe cea Ploii totul era inundat.
Cind si-au dat seama de greseala facuta, Soarelui si Ploii li s-a facut rusine. S-au dus inapoi la Mama Natura si si-au cerut scuze."Stim acum ca nici unul nu este mai important decit celalalt", au spus. "Avem nevoie unul de celalalt, iar lumea are nevoie de noi amindoi pentru cresterea plantelor si animalelor."
Mama Natura era fericita ca Soarele si Ploaia si-au invatat lectia. Pentru a sarbatori s-a gindit sa ofere lumii un dar special.
De-a lungul cerului a pictat un arc de cerc din culori minunate: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet. "Lumea are nevoie de voi amindoi, copiii mei, Soarele si Ploaia", a spus ea. "De cite ori veti vizita lumea, in acelasi timp, acest arc de cerc va apare pe cer. Cind lumea va vedea curcubeul, va stii ca voi sinteti fericiti sa lucrati impreuna."

Cum l-a pacailt Broscuta pe Leu (poveste indiana)

editat la 05/29/2004

A fost odata un Leu care domnea peste o padure mare.
Leul era mare si fioros, si toate celelalte animale se temeau de el. In fiecare dimineata ele trebuiau sa mearga sa gaseasca de mancare pentru Leu. Apoi trebuiau sa o duca la grota lui la timp pentru micul dejun.
Intr-o dimineata Broscuta s-a trezit foarte tarziu. "Vai de mine," isi spuse ea. "Nu am nimic de mancare pentru Leu si deja a trecut de micul dejun. Ce ma fac?"
Broscuta s-a gandit si s-a gandit. Stia ca trebuie sa mearga la grota Leului. Dar daca se ducea fara mancare, el ar fi inghitit-o pe ea in loc.
Intr-un final i-a venit o idee. "Stiu," si-a zis ea. "Il voi pacali pe domnul Leu asa de rau incat va uita complet de acest mic dejun". Si hop, hop, hop a plecat spre grota Leului.
Leul statea la intrare si astepta. "Ai intarziat, Broscuto," a racnit el. "Si unde-mi este mancarea?"
"Vai, domnule Leu, un lucru teribil mi s-a intimplat," a spus Broscuta. "Cind am plecat dimineata de la balta, un alt leu a sarit la mine si mi-a luat mancarea pe care ti-o aduceam."
"Cum?" a racnit Leul. "Un alt leu in padure?"
"Oh, da," a spus Broscuta. "Are ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca ai tai."
Leul a sarit in picioare. "Du-ma imediat la balta ta Broscuta," i-a ordonat el. "Am sa gasesc acel leu si am sa-l alung!"
Si hop, hop, hop inapoi spre balta a plecat Broscuta cu Leul in urma ei.
Cand au ajuns, Broscuta s-a prefacut ca se uita in toate partile. "Nu vad acel leu niciunde," a zis ea. "Probabil se ascunde pe fundul baltii."
Leul s-a uitat jos in apa. Si a vazut in ea fata unui leu exact ca el, care il privea. Avea ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca si ai lui.
Bineanteles ca Leul se vedea reflectat in apa, dar el nu stia de asta. A sarit la fata care-l privea PLEOSC! si a nimerit exact in mijlocul baltii!
Ah, cat de prost s-a simtit Leul. "Nu este nici un alt leu in balta!" a strigat el. "Am fost pacalit!" Era asa de rusinat incat a iesit din apa si a luat-o la fuga cat a putut de repede.
Broscuta era tare multumita de isprava ei. Pacaleala a functionat! Cu un zambet mare pe buze, s-a dus hop, hop, hop mai departe sa le povesteasca si celorlalte animale ca Leul a plecat si ca de acum incolo vor putea trai linistite.

Batranica si Spiridusul (poveste irlandeza)

editat la 11/04/2004

Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.

Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!

"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.

S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.

Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.

"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."

"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."

Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata."

Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.

Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."

Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."

"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.

Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.

Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!

"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."

Si asta a facut.