Lumea minunata a cartilor

editat la 10/07/2003

Ce dar mai minunat se poate oferi unui copil decit acela al dragostei de a citi? Cartile il pot duce prin locurile exotice, ii pot da raspunsuri la intrebari, ii pot descifra visele.

Gata pentru citire?

Multi parinti, in graba lor de a-si vedea copilul excelind la invatatura, vor sa inceapa sa-l invete sa citeasca cu mult timp inainte ca acesta sa fie pregatit. Dar numai pentru ca memorizeaza alfabetul, nu inseamna ca si intelege valoarea si incarcatura sunetelor.
Drumul catre citire face parte din procesul de dezvoltare. Bebelusii receptioneaza devreme acele cuvinte care au un semnificatie clara si asociaza obiectele si le impart in jurul acestor cuvinte. Copiii de la 1 la 3 ani incep sa faca conexiuni intre cuvintele pe care le aud in timpul unei conversatii si cele pe care le aud la citirea unei carti. La gradinita, de la 3 la 5 ani, copiii sesizeaza sunetele ce corespund literelor si inceputului unor anumite cuvinte. De asemenea, acesti copii incep sa recunoasca anumite litere tiparite si sa coreleze numele unei litere cu forma pe care o are. Cind ajung la anul pregatitor pentru scoala, majoritatea copiilor, nu numai ca inteleg legatura intre cuvintele vorbite si citite, dar reusesc sa urmareasca o naratiune, comentind asupra caracterelor si ghicind ce va urma in continuare.
Desi nu poti forta copilul in procesul de invatare, nu este niciodata prea devreme sa incepi sa "construiesti" drumul spre acest proces.

Cum se poate face acest lucru?

• Citeste si vorbeste cu copilul inca din frageda pruncie.
• Ofera-i copilului creioane colorate si usor de curatat cu care sa invete sa mazgaleasca.
• Joaca-te cu copilul jocuri de cuvinte si cintati impreuna cintecele trasnite.
• Citeste cu glas tare cuvintele ce apar pe semnele de circulatie sau pe unele reclame.

Lucrul cel mai important este sa pui in aplicare activitati care au succes si nu aduc sentimente de frustrare. In acest mod, copilul va vedea in procesele de invatare si scriere activitati pline de farmec si interesante, nu doar simple corvoade.

Puterea exemplului

Care copil nu-si doreste sa fie ca Mama si ca Tata? Copiii care isi vad parintii citind, sint mult incurajati sa-si aleaga si ei o carte.
Cum sa dezvolti dorinta de a citi?

• Citeste-i cu voce tare copilului cit se poate de des. Fa din cind in cind cite o pauza ca sa-i oferi posibilitatea sa comenteze actiunea cartii.
• Ofera posibilitatea copilului sa te vada citind in fiecare zi: un ziar, o revista, o carte.
• Viziteaza cu regularitatea biblioteca orasului sau incearca sa achizitionezi cit mai multe carti in biblioteca personala, pe gustul intregii familii.
• Alege impreuna cu copilul cartile pe care i le citesti, dar lasa-l sa-si-o aleaga pe cea pe care vrea sa o studieze singur, in liniste.
• Discuta cu copilul despre ce ai citit, pune-i intrebari si incurajeaza-l sa-ti spuna in propriile cuvinte ce a inteles.
• Planifica perioada zilnice de liniste, in care fiecare din familie sa citeasca pentru sine.
• Limiteaza statul la televizor pentru a avea mai mult timp pentru citit.

Citind zilnic ii arati copilului ca tu, parintele, consideri acest lucru foarte important.

Fii un exemplu pozitiv pentru copilul tau

editat la 05/04/2003

Parintii sunt cei mai buni profesori ai propriilor copii.

Din frageda pruncie copiii isi imita parintii in ceea ce fac, spun sau interactioneaza cu cei din jur. Cu totii am auzit expresii de genul: Ceea ce faci este mult mai important decat ceea ce spui. Nimic mai adevarat, mai ales in cazul parintilor si copiilor lor.

Modelarea comportamentului pe care doresti sa-l aiba copilul tau este foarte importanta. Daca parintii spun: Este bine sa citesti, dar copiii nu-si vad niciodata parintii citind, atunci vorbele raman doar "aruncate in vant", copiii luand drept exemplu doar ceea ce vad. Luati loc pe fotoliu sau canapea, cu o carte, un ziar, un almanah in mana. Copiii care isi vad parintii citind, continuand sa-si imbunatateasca educatia proprie, vor face la fel, mesajul transmis fiind mult mai puternic decat orice numar de lecturi obligatorii primite de la scoala.

Daca parintii spun: Fii cinstit, dar copiii isi aud mama sau tatal mintindu-i pe vecini sau pe colegii de servici, vor fi incurajati sa le urmeze exemplul gresit, mai repede decat sa asculte ceea ce li s-a comunicat.

Parintii care recomanda copiilor sa nu consume bauturi alcoolice sau droguri, dar in fiecare zi isi toarna un pahar de vin, nu transmit practic nici un mesaj demn de urmat. Bineinteles, trebuie sa discutati cu copilul despre ce inseamna sa fii responsabil, sa consumi in cantitati moderate alcool si care sunt pericolele ce pot apare in cazuri avansate de ebrietate si cat de tragica poate deveni combinarea consumului de alcool in exces cu sofatul. In acelasi timp, aceste explicatii verbale trebuiesc insotite de un comportament ca atare, evitand asezarea la volan dupa consumarea de alcool, modeland astfel comportamentul viitor al copilului, dupa cum va doriti.

A fi sincer si cinstit cu propriul copil este un lucru imperativ. Impartiti o parte din ganduri si din ceea ce va inconjoara cu el. Daca lucrurile nu merg cum trebuie pentru voi, nu va temeti sa comunicati aceste lucruri si copiilor. Sinceritatea si actiunea "deschisa" fata de copii le va oferi sansa sa vada si latura voastra umana.

Educati-va copiii sa respecte autoritatile, oferindu-le drept exemplu respectul personal fata de ofiterii de politie sau fata de cadrele didactice.

Copiii invata sa devina responsabili din punct de vedere financiar observand cum parintii lor reusesc sa traiasca in limita bugetului propriu. Implicati intotdeauna copiii in discutiile despre bugetul familiei. Cand acestia vor mai creste si vor deveni mai responsabili, incurajati-i sa obtina un venit propriu din vanzarea unor ziare sau facand baby-sitting. Oferiti copiilor responsabilitatea pentru cheltuirea / strangerea unei anumite sume de bani. Cand cei tineri invata devreme de unde vin banii si unde se duc, le va fi mult mai usor sa se descurce financiar cand vor ajunge sa traiasca pe "propriile picioare".

Demonstrati-le copiilor ca toti oamenii sunt egali, tratand pe toti in jur cu respect si intelegere. Chiar daca uneori oamenii provenind din diferite clase economico-sociale sau din rase diferite, actioneaza diferit fata de propriile valori morale si familiale, nu inseamna ca ei sunt mai buni sau mai rai.

De ce copiii se poarta urat?

editat la 06/08/2003

Indiferent cat de precaut esti, mai devreme sau mai tarziu, mica ta Minune va incepe sa te combata. Si acest lucru se va intampla mult mai repede decat poti tu anticipa.

Iti va intoarce spatele cu un refuz, va scoate pasta din tubul de pasta de dinti, va tipa cu toata puterea in mijlocul magazinului, isi va lovi fratele mai mic, va da cu jucariile de pereti. Toti copiii se poarta urat. Un copil care se poarta impecabil, este foarte cuminte intotdeauna si nu a facut nici o prostie in intreaga lui viata exista doar in imaginatie. Copiii au nevoie sa te testeze - isi doresc sa faca acest lucru din cand in cand.

La ce te poti astepta si care sunt posibile cauze ce determina un comportament al copilului mai putin dorit de tine, ca parinte?

• Copiii se poarta urat cand inca invata. Pentru a-i ajuta sa inteleaga ce este acceptabil, copiilor le trebuie explicat ce este inacceptabil. Nu este deajuns pentru ei sa auda doar reguli sau povete oferite de parinti. Ei trebuie sa testeze aceste reguli pentru ei insisi si sa impinga limitele pentru a putea vedea exact ce este bine si ce este rau. Si de asemenea, tu esti cel testat: Daca voi face acest lucru, ce reactie va avea Mama sau Tata?
• Copiii se poarta urat ca sa atraga atentia. Mai mult decat orice, copilul isi doreste afectiune si aprobare din partea parintilor. Dorinta de a satisface este o motivatie puternica. Un copil va face ce vor parintii lui (comportament frumos) pentru a le atrage atentia. Dar reactia lor negativa este la fel de valoroasa pentru un copil ca si cea pozitiva. Daca el nu primeste aprobarea si atentia ta cand se comporta frumos, el se va hotari sa tipe sau sa se agite pina la obraznicie. Asa va fi sigur ca atunci cand este pedepsit, sigur a reusit sa atraga intreaga atentie parinteasca. Rivalitatea este un alt motiv pentru care fratii au o purtare urata, in competitia pentru dragostea si atentia parinteasca - fiecare sa obtina cat mai multa fata de celalalt, ca si cum aceasta ar putea fi masurata.
• Copiii se poarta urat pentru a-si exercita independenta. Aceasta este adevarat in special in cazul copiilor de la 1 an la 3 ani, care incep sa inteleaga ca sunt persoane unice, diferite de Mama si Tata. Ei spun "da" cand tu spui "nu" sau "stop" cand tu spui "mergi". Si fac acest lucru doar pentru ca. Copiii isi exploreaza astfel puterile si afla de ce pot fi in stare.
• Copiii se poarta urat pentru ca vor sa fie siguri ca tu esti cel responsabil. In ciuda nazbitiilor ocazionale pe care le face si chiar daca continua sa creasca, copilul ramane copil. Tu esti mare si el este mic. Asa cum copilul tau are nevoie de tine pentru a-i oferi dragoste, hrana si sprijin moral, el depinde de tine ca sa se simta in siguranta in lume. Daca raspunde obraznic si observa ca tu nu ramai nepasator se simte comfortabil. Aceasta ii ofera siguranta, totul se desfasoara normal, conform ordinii firesti a lucrurilor. Desigur ca el nu intelege lucrurile sub aceasta forma, dar asta este ceea ce simte el din plin.
• Copiii se poarta urat deoarece dezvoltarea lor si aspiratiile parintilor nu se potrivesc. Un copil de 2 ani nu este fizic capabil sa stea cuminte la o masa la care se servesc cinci feluri de mancare. Asa ca se agita, plange sau incepe sa rasuceasca tacamurile sau sa rastoarne paharele. Este un comportament urat pentru standardele unui adult (standarde potrivite unui copil de 8 ani), dar pentru un copil asa de mic este doar o modalitate de satisfacere a curiozitatii si de eliberare a energiei ce o are. Intr-adevar, aruncatul tacamurilor este inacceptabil, dar este exagerat sa ceri unui copil de 2 ani sa stea nemiscat, frumos la masa, timp de doua ore.
• Copiii se poarta urat cand nu stiu cum altfel sa reactioneze. Cateodata un copil este prea mic ca sa aiba destule cunostinte despre comportamentul in societate sau nu are posibilitati de comunicare suficiente (vocabular redus) si nu poate face fata cu succes unei anumite situatii. Un copil mai mic de 3 ani devine nervos cand nu gaseste suficiente cuvinte prin care sa isi exprime sentimentele si dorintele. Un prescolar care simte ca spatiul i-a fost invadat de un copil mai mare, revine la primul impuls de aparare ce-i vine in minte - sa muste. Aceasta nu-i efectiv o forma de neascultare / nesupunere, ci pur si simplu o reactie intr-o situatie specifica.
• Copiii se poarta urit cand sunt obositi, bolnavi sau infometati. Nu este o coincidenta faptul ca problemele se intensifica cand s-a depasit ora de culcare. Sau felul cum reactioneaza un copil aflat intr-un supermarket, cand ora de pranz se apropie. Este greu pentru oricine sa faca fata unei anumite situatii cand ceva nu functioneaza corect (multi adulti sunt irascibili cand sunt infometati sau cand le este somn). De ce copilul tau ar fi diferit in vreun fel?
• Copiii se poarta urat pentru ca nu au fost invatati cum sa se poarte frumos. Este natural: copiii continua sa se poarte intr-un mod greu acceptabil. Ei prefera sa se poarte in continuare urat chiar daca uneori au fost corectati sau alteori ignorati. Este ca incercarea la loterie: "Daca am castigat ieri, dar nu si alaltaieri, de ce sa nu incerc si astazi? poate castig."

Toate aceste explicatii nu scuza insa comportamentul foarte urat. Dar ofera cateva pespective folositoare. Intelegerea acestui de ce? ajuta la diminuarea frustarilor si a cresterii rabdarii tale - lucruri importante care il vor ajuta pe copilul tau sa se indrepte in directia cea buna.

Sursa: Parenting publications

Plecarea din parc sau de la locul de joaca o problema?

editat la 04/19/2004

Aproape zilnic fiul meu refuza sa plece din parc, iar tipetele si lacrimile sale nu stiu cum sa le opresc. Uneori urasc aceasta plimbare zilnica in parc si nu stiu cum sa-l fac pe copilul meu s ainteleaga ca trebuie sa si timpul de joaca are o limita.

Citi dintre noi nu-si pun aceasta problema: cum pot evita o "scena" la plecarea din parc?

Pentru un copil, asezat fericit in groapa de nisip, cu o mina manevrand lopatica, iar cu cealalta tasand acoperisul castelului, "Plecam acasa" in mod clar nu este un binevenit. "Esti pregatit sa mergem acasa?" suna mai bine, dar nu-i cu nimic mai eficient. Raspunsul pe care-l vei primi cu siguranta va fi: "Nu!".

Pentru a convinge un copil de 2 ani sa iasa din groapa de nisip, sa se dea jos din leagan sau de pe topogan, trebuie sa dai dovada de mult tact, calm si sa fii "pe faza".

Mergi si tu in groapa cu nisip. Tranzitia se va face mai usor daca va fi facuta in doi. Cu zece minute inainte de timpul ce l-ai programat pentru plecare, aseaza-te alaturi de copilul tau in groapa de nisip, ofera-ti ajutorul la construit sau lauda-i "opera". Daca copilul se afla in leagan, apropie-te si indeamna-l sa-ti arate cum stie sa se dea in leagan singur. Nu uita sa-l lauzi pentru asta. "Mi-a placut cum stii sa-ti iei avant (sau <Ce castel minunat ai construit!>) - sa mergem acasa sa-i povestim si lui tati" este mult mai usor de acceptat de cel mic, decit "Da-te imediat jos de pe topogan, plecam acasa!".

Anunta plecarea din timp. In loc de o plecare in graba, anunta-l pe copil din timp ca va trebui sa plecati din parc. In acest mod ii oferi copilului posibilitatea de a se obisnui cu ideea plecarii, de a se mai putea da o data in leagan, sau pe topogan sau ca sa-si termine castelul de nisip. Incepe cu "Plecam in zece minute" si apoi reaminteste-i dupa alte cinci minute, dar nu insista repetind mereu ca trebuie sa plecati - in acest caz cele zece minute oferite nu vor mai avea nici o valoare pentru el. Daca este posibil, lasa-l pe copil sa termine ce a inceput, nici tie nu-ti place sa fii intrerupt in mijlocul unei activitati. Dar subliniaza ca nu o poate lua de la capat cu un lucru nou. Daca copilul intelege deja notiunea de "inca o data" sau "doar de doua ori", poti negocia: "Te mai poti da doar de doua ori pe topogan" sau "Iti mai poti lua o singura data avant in leagan". Dar sa fie doar de doua ori, nu de zece ori, altfel astfel de negocieri nu vor mai fi eficiente.

Transforma plecarea intr-o activitate placuta. "Haide sa culegem cele mai frumoase frunze pe drumul spre casa", sau "Te poti juca cu noua ta jucarie acasa", sau "Daca mergem acasa, putem coace prajiturele" pot face plecarea din parc sau de la locul de joaca mai usor de suportat pentru copil. Dar atentie! evita sa-l mituiesti pe copil la fiecare plecare din parc, "Daca plecam acum am sa-ti cumpar o inghetata", caci el se va obisnui sa primeasca "premii" tot mai substantiale de fiecare data cind va trebui sa plece.

Ofera-i copilului ceva de rontait in drum spre casa. Un biscuit sau un fruct bineinteles, mai ales daca urmeaza o masa principala a zilei. Copiii uita de foame cind se joaca si de aceea, cind se opresc, sint infometati. Si stii si tu ca foamea, impreuna cu oboseala pot duce usor la furie si bineinteles la o inevitabila "scena" in public.

Ia o jucarie la tine pentru drum. De acasa, pune-ti in geanta una din jucariile preferate ale copilului si cind a sosit momentul plecarii din parc scoate-o ca intr-un numar de magie: "Hopa! uite ce are mama pentru tine!". Cu jucaria preferata intr-o mina, ideea plecarii va fi mai usor de suportat.

Asigura-te de un mijloc de transport. Chiar daca copilul a venit pe jos in parc, asta nu inseamna ca poate sa o faca la fel, pina acasa. Obosit, va refuza probabil sa paraseasca parcul si pentru ca nu vrea sa mai mearga pe jos. Ia cu tine un carucior, sau opteaza pentru autobuz sau taxi. Plimbarea cu autobuzul sau taxiul pina acasa va fi poate stimulanta pentru copil ca sa paraseasca locul de joaca.

Daca insa nu reusesti totusi sa-l convingi pe copil sa plecati in liniste din parc sau de la locul d ejoaca, ia-l in brate sau pune-l direct in carucior, dar cu blandete ("Stiu ca vrei sa stai mai mult, dar acum trebuie sa mergem acasa. Vom veni din nou maine."). Nu uita ca tu esti parintele, si tu esti inca seful pina la urma.

Surse:
"What to expect the Toddler Years" - A. Eisenberg, H. E. Murkoff and S. E. Hathaway;
"Parenting" publication;
Internet resources.

Domnul NU

editat la 08/22/2002

Te-ai saturat sa auzi mereu cuvintul NU? Incepi sa te ingrijorezi cind copilul tau il tine mereu in brate pe Domnul NU?

Perioada NU este normala si apare in jurul virstei de 1 an. NU nu este un refuz sau o refulare pentru copii, este un mod prin care ei reusesc sa testeze limitele, iar pentru dumneavoastra un mod de a fixa limite.

Exista trei tipuri de NU. Primul, fara sens, este practic un mod de joaca ce apare intre 12 si 15 luni. Copilul il foloseste pentru ca ii place cum suna, nu ca sa-si exprime dezaprobarea sau sa opuna rezistenta.

Al doilea NU, rebel, apare intre 15 si 18 luni, si este insotit de multe ori de AL MEU / A MEA. Acest NU este un test al limitelor si al puterii. Copilul trebuie ajutat sa simta ca are suficienta putere oferindu-i lucruri la alegere. De exemplu: "Vrei sa maninci o banana sau un mar?".
Alegerile trebuiesc limitate la doua sau trei si nu oferiti posibilitatea de a alege cind este vorba de siguranta copilului sau a altor persoane.

In jurul virstei de 3 ani apare NU-ul rezonabil, el este folosit mai rar si reprezinta o exprimare a preferintelor personale.

Cind copilul spune NU tot timpul nu trebuie sa va impacientati. Nu o face pentru a va enerva sau a nu va asculta. El are alte probleme adevarate ce-l preocupa la aceasta virsta, dar vrea sa va arate ca are si el gusturi, preferinte si ca este capabil sa hotarasca pentru el insusi. Mai mult, v-a auzit spunindu-i NU atita timp, incit crede ca acest magic cuvint este un privilegiu al adultilor. Iar el la 3 ani vrea sa fie MARE si sa poata spune NU. Pentru a evita situatiile de genul "care pe care" este bine sa-i distrageti atentia citindu-i, facindu-l sa rida; dar asta inainte sa inceapa sa plinga sau sa tipe, cind deja este prea tirziu.

Adultul poate rezolva situatiile de conflict si poate ajuta copilul sa-si expuna motivele pentru care spune NU. Laudati-l cind este cuminte si ascultator. Toti copii au nevoie de dragoste, de atentie, de imbratisari si aprobari din partea adultilor.

De ce? De ce? De ce?

editat la 06/06/2004

De ce pun copiii atat de multe intrebari?

Repertoriul inchizitorial al copilului este un semn ca mintea lui se dezvolta rapid si el este curios despre lumea care il inconjoara. Copilul incepe sa inteleaga conceptul cauza - efect, si de aici porneste totul. Este deasemenea un mod de a te atrage in conversatie, de a avea atentia ta. Cand ai obosit de atitea intrebari, nu raspunde simplu cu "pentru ca asa este", ci incearca sa aflii ce crede copilul despre lucrul intrebat. Raspunsul s-a putea sa te amuze, dar incearca sa nu razi, mintea copilului functioneaza intr-un mod fascinant cand incearca sa lege raspunsuri despre lumea ce-l inconjoara cu o imaginatie surprinzatoare, de copil. Cand raspunsul nu-l cunosti spune-i copilului ca puteti incerca sa-l gasiti impreuna. Scrie intrebarea intr-un caiet de notite si fii sigur ca esti vazut cand faci acest lucru (astfel copilul va stii ca-l iei in serios), iar apoi mergeti impreuna la biblioteca sau la muzeu sa aflati raspunsul. In acest mod, intrebarea copilului va deveni un subiect de cercetare si un motiv de distractie pentru voi amandoi.

Copiii vor sa invete, vor sa exerseze toate cuvintele noi pe care le-au invatat, sant incantati sa participe la o conversatie sau sa studieze jocuri interactive. Si cel mai important, adora atentia totala a parintilor. Ca rezultat, multi parinti sant bombardati cu intrebari cat e ziua de lunga. Intrebari de genul "ce este asta?" sau "de ce?" sant un exercitiu pentru copiii care exerseaza limbajul, le ofera noi informatii si le asigura atentia adultilor. Din pacate, uneori acest lucru poate deveni obositor!

Cum ar trebui sa raspunzi intrebarilor copilului?

• Respecta dorinta de a invata a copilului. Ignorand tentativele de comunicare ale copilului nu il vei ajuta sa invete. Raspunde la intrebarile lui. Acorda-i atentie cand incearca sa comunice cu tine.
• Nu uita la ce nivel intelectual se afla copilul. Raspunde la intrebari pe masura capacitatii lui de a intelege. Ofera raspunsuri concise si simple, folosind cuvinte si concepte deja intelese de copil.
• Fii sincer. Daca nu stii raspunsul, nu-i o problema. Poate reusiti sa aflati raspunsul impreuna. Necajind copilul cu povesti inventate poate aduce doar confuzie si suparare.
• Nu te simti rusinat. Copiii pot pune uneori intrebari stanjenitoare de fata cu strainii. Majoritatea oamenilor insa, considera acest lucru minor si il inteleg. Raspunde copilului cat poti de sincer, sau spune-i ca nu este momentul sa discutati despre asta acum. Fa-ti timp sa discutati problema mai tirziu.
• Transforma totul in joaca. Transforma-ti frustrarea intr-o joaca, intrebarile copilului fa-le sa para un joc. Faceti cu randul in a pune intrebari si a da raspunsuri vesele si lipsite uneori de continut.
• Atrage atentia copilului cu altceva. Daca te simti cu adevarat asaltat de atatea intrebari, incearca sa faci altceva cu copilul, abate-i atentia de la intrebari si raspunsuri, si cantati un cantec, jucati-va cu jucarii, sau inventati un joc nou.
• Numara pana la zece. Copiii pot aduce la exasperare cu intrebarile lor si pe cei mai calmi adulti. Respira adanc sau fa-ti ceva de lucru cand te simti depasit de situatie!
  

In timp, pe masura ce copilul isi dezvolta capacitatile de comunicare va incepe sa dispara si acest "de ce?"; dar, totusi el va ramane pentru totdeauna in intrebarile care au nevoie de raspuns.

Surse:
"The emotional life of the toddler" - P. Henderson;
"What to expect the toddler years" - A. Eisengerg, H.E. Murkoff, S.E. Hathaway;
Resurse internet.