Somnul. Cate ore de somn sunt necesare pentru un copil?

editat la 11/14/2002

De ce trebuie sa dormim? Raspunsul la aceasta intrebare nu este cunoscut in totalitate, dar am observat cu totii cum lipsa somnului si a odihnei duce de multe ori la stari de irascibilitate, la epuizare fizica si la probleme de memorie.

Somnul, factor de echilibru al organismului, este esential pentru copii. El joaca un rol foarte important in crestere, hormonul de crestere fiind secretat in somn. Pe parcursul orelor de somn, toate experientele si cunostintele acumulate i se imprima copilului in memorie. In concluzie: dezvoltarea fizica si mentala a copilului depinde in foarte mare masura de somn.

Studiile in domeniu iau in considerare doua tipuri de somn:

• Somnul profund, lent, calm, cand musculatura se destinde complet si ne odihnim;
• Somnul paradoxal, rapid, cand visam. ATENTIE! Acest somn este foarte important deoarece este strans legat de activitatea creierului, memorie si echilibrul organismului.

Somnul profund variaza de la o forma usoara pana la cea mai adanca. Pe durata noptii, somnul trece prin mai multe cicluri care includ somn profund usor, apoi din ce in ce mai adanc, urmat de somnul paradoxal si vise. Intre aceste cicluri exista si perioade de asa-zisa "trezire".
La un copil, ciclul dintre stadiile de somn profund si paradoxal si posibila trezire, ocupa intre 50-60 de minute. O data cu inaintarea in varsta, acest ciclu creste la 90 de minute. Bebelusii isi petrec aproape 1/2 din somn visand, dar aceasta perioada descreste o data cu varsta, ajungand ca in adolescenta (ca si adultii) sa aiba doar 20% din somn ocupat de vise.
Somnul profund ocupa, in general, prima parte a noptii, iar cel paradoxal este mult mai lung, mai ales in cazul bebelusilor. ATENTIE! Este foarte important sa respectam ritmul biologic de somn, caracteristicile si evolutia lui. De aceea, un copil trezit prea devreme dimineata (privat de o parte din somnul paradoxal) va avea mult de suferit si normal este sa incercam sa-l culcam cat mai devreme seara (pentru a elimina aceasta problema). La fel, este bine sa lasam bebelusul sa se agite, sa rada sau sa gangureasca in somn (bineinteles ca aceasta nu se aplica si in cazul cosmarurilor prelungite), caci el viseaza si apoi va trece la perioada de somn profund . Daca il luam in brate, il confuzam, el va ajunge sa confunde aceste perioade de somn si ii stricam ritmul biologic de somn. Din acest motiv se recomanda ca bebelusul sa fie culcat separat, eventual in camera si in patutul lui, ca sa nu fim tentati ca la fiecare miscare si suspin sa-l luam in brate. Cand va avea nevoie de hrana sau va voi sa fie schimbat, va stii el cum sa va anunte prin tipete sau plans adevarat.

Copiii sunt diferiti si au nevoie de un numar diferit de ore de somn. Un nou-nascut poate dormi intre 16 si 24 de ore, un copil de 1 an 14 ore, cel de 3 ani, aproape 12 ore. Majoritatea copiilor mai mici de 6 luni dorm de 3-4 ori in timpul zilei, de la 6 la 12 luni dorm de 2 ori/zi, si deobicei, intre 3-4 ani, renunta complet la somnul de peste zi.

Unele studii sugereaza urmatoarele intervale de somn pentru copii/zi:

• 1 saptamana: 16 ore si 1/2, incluzand 4 perioade de somn peste zi;
• 1 luna: 15 ore si 1/2, incluzand 3 perioade de somn peste zi;
• 3 luni: 15 ore, incluzand 3 perioade de somn peste zi;
• 6 luni: 14 ore si 1/4, incluzand 2 perioade de somn peste zi;
• 9 luni: 14 ore, incluzand 2 perioade de somn peste zi;
• 12 luni: 13 ore si 3/4, incluzand 2 perioade de somn peste zi;
• 18 luni: 13 ore si 1/2, incluzand 1 perioada de somn peste zi;
• 2 ani: 13 ore, incluzand 1 perioada de somn peste zi;
• 3 ani: 12 ore, incluzand 1 perioada de somn peste zi;
• 4 ani: 11 ore si 1/2, fara somn peste zi;
• de la 5 la 9 ani: 10-11 ore, fara somn peste zi;
• de la 10 la 15 ani: 9-10 ore, fara somn peste zi.

Alte surse sugereaza urmatoarele limite de somn pentru copii:

• pana la 1 luna: 20-23 de ore/zi;
• la 1 luna: 18-20 de ore/zi;
• la 4 luni: 16-18 ore/zi;
• la 8 luni: 14-16 ore/zi;
• la un an: 13-15 ore/zi:
• la 3 ani: 11 ore/zi.

Somnul in cazul nou-nascutului este fractionat datorita perioadelor de supt ziua si noaptea, dar el se echilibreaza dupa primele 3-4 luni. Copilul va avea la aceasta varsta in jur de 10-12 ore de somn noaptea si restul le va acumula pe parcursul zilei. Deobicei aceste perioade de somn de peste zi nu mai sunt necesare dupa 3 ani.

Sursa:
How Much Sleep Does a Baby Need? - Healthy Kids
Cum imi cresc copilul - Laurence Pernoud
The 3 a.m. Handbook - W. Feldman.

Probleme cu vederea?

editat la 09/24/2002

Sint ingrijorata, copilul meu are 2 luni si se uita crucis. Are oare strabism? Vede bine? Cind trebuie sa merg cu el la oftalmolog?
Iata citeva raspunsuri la aceste intrebari, pe care, inevitabil, ajungem sa ni le punem cu totii.

Ce este Pseudostrabismul?
Bebelusul, desi are ochii normal dezvoltati, cu focalizare perfecta, se uita de multe ori incrucisat. In acest caz avem de a face cu Pseudostrabism si aparitia lui se datoreaza distantei prea mari dintre cei doi ochi, sau a surplusului de piele ce apare intre nas si unghiul interior al ochiului. Pseudostrabismul, cauzat de forma fetei bebelusului, se imbunatateste in primele 4-5 luni de viata prin micsorarea puntii nazale dintre ochi, disparitia surplusului de piele, deschiderea cit mai larga a ochilor, si cind copilul incepe sa focalizeze pe lucruri. Intrebati pediatrul despre Pseudostrabism si eventual vizitati (cind copilul are 6 luni) un oftalmolog, daca problema persista.

Ce este Strabismul?
Strabismul apare la cca 4% dintre copii si se refera la alinierea neuniforma a ochilor. In timp ce unul dintre ochi fixeaza drept in fata, celalalt se deplaseaza spre unghiul interior sau exterior al ochiului, in sus sau in jos. In cazul miscarii ochiului spre unghiul interior avem de a face cu vederea incrucisata - Esotropia. Sint doua cauze comune care duc la Esotropie. Prima, prezenta de la nastere sau imediat dupa ea, se datoreaza muschilor prea strinsi. Tratamentul in acest caz consta in interventia chirurgicala, in general recomandata inaintea virstei de 2 ani.
Cea de a doua cauza, datorata hipermetropiei avansate aparuta la nastere sau intre 2 si 6 ani, se corecteaza numai prin purtarea ochelarilor si exercitii medicale (Ortoptica).

Miscarea neuniforma a ochilor, spre unghiurile exterioare poarta numele de Exotropie. Aceasta poate apare la nastere, dar cel mai des intre 2 si 7 ani. Aceasta miscare spre exterior devine tot mai sesizabila o data cu trecerea timpului, si in lumina puternica, cind de multe ori exista control doar asupra unui singur ochi. In cazul Exotropiei tratamentul recomandat este interventia chirurgicala.

Cind copilul strabizeaza cu adevarat, el incearca sa-si foloseasca doar cu un singur ochi, pentru a nu vedea dublu. Ochiul nesolicitat isi va pierde din capacitatea vizuala si va deveni Ambliopic, si in acest caz creierul nu va mai lua in considerare imaginea primita de la ochiul "bolnav", ci doar de la cel "sanatos". Pentru a evita aceasta situatie (Ambliopia), copilul trebuie obligat sa-si foloseasca ochiul "bolnav", prin acoperirea celui "sanatos" si eventual purtarea ochelarilor. ATENTIE! Daca Ambliopia nu este depistata si tratata la timp (in general inainte de virsta de 6 ani), ea va persista pentru toata viata.

Strabismul nu trebuie ignorat si o examinare oftalmologica prompta poate salva vederea copilului dumneavoastra pentru toata viata. Este posibil ca Strabismul sa se datoreze si altor cauze cum sint:
· Cataracta
· Tumoare a ochiului
· Probleme de natura neurologica.
ATENTIE! In aceste cazuri tratamentul medical trebuie sa fie facut de urgenta.

Care este diferenta dintre Pseudostrabism si Strabism?
Diferenta se poate depista prin aprinderea unei surse de lumina in fata ochilor (lanterna, luminare, etc.) si observarea reflexiei ei. Daca ochii sint aliniati perfect, reflexia luminii va fi in acelasi punct pentru ambii ochi (figura 1). Daca insa copilul are Strabism si ochii nu sint perfect aliniati, reflexia luminii va apare in puncte diferite (figura 2). Deoarece lumina nu este afectata de o punte nazala prea larga sau de exces de piele in jurul ochilor, un copil cu Pseudostrabism va avea o reflexie normala. Parintii pot observa asta pentru prima data in cazul fotografiilor facute cu blitz.


Figura 1. Pseudostrabism - Reflexia luminii este simetrica


Figura 2. Strabismul real - Reflexia luminii este asimetrica

Ce este Miopia?
Vorbim despre Miopie cind obiectele aflate la distanta se vad neclare. Miopia apare mai rar in cazul bebelusilor si copiilor pina la 3-4 ani, dar este des intilnita in cazul copiilor care merg la scoala. Ochelarii ajuta dar nu vindeca miopia. In general aceasta creste pina la adolescenta si se recomanda controale oftalmologice periodice.

Ce este Hipermetropia?
O usoara hipermetropie in cazul copiilor este normala. Nu interfera cu vederea si nu necesta corectie. Cind Hipermetropia este insa avansata, sau duce la vederea incrucisata, folosirea ochelarilor este mai mult decit indicata.

Ce este Astigmatismul?
Astigmatismul se datoreaza modificarilor de fund de ochi (cornea are o forma neregulata). Prezenta astigmatismului poate duce la o vedere slaba si necesita de multe ori purtarea ochelarilor. De multe ori, Hipermetropia avansata este insotita de Strabism si Astigmatism. In aceste cazuri numai purtarea ochelarilor si exercitiile pe aparate (Ortoptica) pot duce la o imbunatire a vederii, dar nu la o vindecare completa.

ATENTIE! Defectele de vedere sint de natura genetica, ele nu pot fi prevenite, dar se pot corecta prin purtarea ochelarilor sau interventii chirurgicale. O diagnosticare corecta si un tratament adecvat, aplicat la timp, pot duce la ameliorarea unui handicap fizic la care multi copii sint condamnati datorita nepasarii sau a lipsei de informatii medicale.

Cat si ce vede un bebelus?

editat la 05/30/2002

Fiecare mama se intreaba cu nerabdare: "Ma vede ?" sau "Cat de bine vede ?". Iata cateva din raspunsurile la cele mai frecvente intrebari legate de vederea unui bebelus:

1. Cat de bine vede un nou-nascut?
Desi din punct de vedere fizic ochii unui nou-nascut sunt capabili sa vada perfect, el nu poate sa focalizeze la mai mult de 20 cm distanta (care este distanta aproximativa intre fata lui si a mamei in timpul alaptatului), deoarece inca nu stie sa-si acomodeze privirea cu distanta. Inainte de 3 luni nu va reusi sa distinga fizic pe mama de ceilalti din jur. Dar celelalte simturi: auzul, atingerea, mirosul, foarte strans legate intre ele, il vor ajuta ca inca din a 3-a zi pruncul sa-si recunoasca mama. Nou-nascutul poate distinge ziua de noapte, isi va inchide ochii la lumina puternica si ii va redeschide in penumbra, de aceea este bine ca lumina ce-l inconjoara sa nu fie foarte puternica sau prea apropiata. Veti observa ca inca de la nastere il atrag obiectele stralucitoare. In urmatoarele luni, vederea se va imbunatati si bebelusul va fi atras de obiectele mari, cu margini perfect conturate si avand culori contrastante, iar mult timp si-l va petrece studiind spatiul din jurul lui. In jurul a 2 luni bebelusul va putea distinge cateva detalii, cum sunt diferentele dintre culori sau forma fetelor, sau diferentele intre obiectele plane si cele voluminoase. La 3 luni bebelusul va stii sa deosebeasca forma concava de cea convexa si va putea sa vada la fel de bine ca un adult. Intre 6 si 9 luni va reusi sa vada pana la 6 m distanta, iar la aproape 1 an va reusi sa vada perfect, la distante mari ca si un adult.

2. De ce bebelusul isi incruciseaza ochii din cand in cand?
Inainte de 6 luni (varsta la care e bine sa va puneti intrebarea daca bebelusul are sau nu strabism si trebuie verificat de un oftalmolog), bebelusul va incrucisa ochii de multe ori sau pupilele se vor deplasa fiecare spre marginea exterioara a ochilor. Pana la aceasta varsta ochii bebelusului nu lucreaza in mod sincronizat, parand ca sunt independenti unul de altul, de foarte multe ori. In jurul a 2 luni, ochii bebelusului vor fi mult stabilizati si vor incepe sa lucreze impreuna pentru o perioada mai lunga de timp, fiind capabili sa focalizeze pe cate un lucru la distante mai mari. Vederea binoculara, prin care ambii ochi pot focaliza pe un obiect, este in plina dezvoltare acum, iar asta se poate observa prin incercarile bebelusului de a urmari obiectele aflate in miscare in fata lui.

3. Cat de multe invata si intelege un bebelus prin vizualizare?
Impreuna cu celelalte simturi (miros, auz, atingere), vazul coordoneaza miscarile bebelusului si raspunsurile lui la actiunile exterioare. In acest fel el stie sa gaseasca sau sa identifice o anumita jucarie, pipaind (descoperind astfel formele si marimea), ascultand-o (distingand sunetele) si apoi peste un timp reuseste ca prin vizualizare sa o regaseasca mult mai usor. Dupa ce va descoperi in jurul a 4 luni si simtul gustului, el va putea sa exploreze totul in jurul lui cu mult mai multa usurinta.

4. De ce nou-nascutul plange fara lacrimi?
Lacrimile apar odata cu plinsul (emotii) intre 1-3 luni, dar excesul de lacrimi sau secretiile abundente (galbui) se pot datora cailor lacrimale blocate. Acestea se elibereaza singure pina la 5-6 luni, sau prin interventie medicala.

5. Cand un bebelus poate distinge culorile?
Nou-nascutul nu poate face diferenta intre umbre si nuante si prefera sa-si indrepte privirea spre lucruri de culori contrastante, cum sunt alb si negru sau rosu si galben. Asta insa nu presupune ca bebelusul va avea camera decorata doar in alb si negru, caci el, in jurul a 4 luni, va reusi sa deosebeasca culorile.

6. Ce sanse sunt ca ochii bebelusului sa ramana de aceeasi culoare ca la nastere?
In general, copiii caucazieni au ochii albastri sau gri-albastrui la nastere, iar cei non-caucazieni, caprui. Culoare permanenta a ochilor unui copil depinde in primul rind de culoare ochilor parintilor, iar ea se fixeaza la sfarsitul primului an de viata. In majoritatea cazurilor, un copil ai carui parinti nu au ochii albastri, va avea in cateva luni ochii caprui sau verzi. In timp ce genele pentru ochii albastri sunt recesive, mai exact aceasta culoare poate trece la caprui sau verde, celelalte niciodata nu vor trece in albastru.

7. Parintii care poarta ochelari vor avea obligatoriu copii care vor purta ochelari?
Daca unul din parinti poarta ochelari de corectie, este posibil ca in viitor copilul sa aiba si el nevoie sa-si corecteze vederea. Totul este legat de forma retinei, prea lunga sau prea scurta (ca o camera de vederei cu mai multe lentile) si acest lucru se poate transmite genetic de la parinti la copii. In cazul in care ambii parinti poarta ochelari, sansele ca micutul sa poarte ochelari sunt foarte mari.


Bibliografie
Parenting, September 2000, p.114.
Laurence Pernoud, "Cum imi cresc copilul", Ed. Gemma Pres, Bucuresti, 1997.

Bebelusii si problemele lor

editat la 01/12/2003

Ai fost vreodata in situatia de a auzi la infinit o alarma de masina ce parca nu se mai opreste? Sau detectorul de fum din casa? Sau o alarma de incendiu ... falsa uneori?

De ce plang bebelusii?
Desi sunt neplacute, aceste sunete ne pun in alerta cand un lucru pare sa nu fie in regula. Dar uneori devin exasperante si parca nimeni nu poate sa le opreasca. Acelasi lucru se intampla si cand incercam sa linistim un bebelus care continua sa planga, sa se agite de parca ar vrea sa ne comunice ceva, si vedem ca suntem neputinciosi in a opri aceasta "alarma". Ne simtim frustati ca nu suntem in stare sa rezolvam situatia, si ca nu intelegem sensul acestor tipete si urlete, si apoi ne intrebam ce fel de parinti sintem.
Desigur, toti copiii plang sau sunt agitati la un moment dat. De multe ori insa unii dintre ei plang mai mult decat ceilalti, in special in primele luni de viata.

Bebelusul cuminte si linistit (sau cel putin asa credeam noi ca ne-a fericit soarta) din maternitate, odata ajuns acasa, nu ezita sa arate "cine-i stapanul", plangand din orice. Plansul este insa singurul mod prin care bebelusii isi pot comunica nevoile si sentimentele - este prima forma de limbaj al unui copil. Bebelusul tau nu-ti poate spune cand se simte singur, infometat, ud, obosit, ii este prea cald sau prea frig sau se simte frustrat. Si desi la inceput ti se pare imposibil, cu timpul, tu ca parinte, vei reusi sa deosebesti plansul de foame de cel de oboseala.

Cat de mult plang bebelusii? La ce varsta plang cel mai mult?
Cateva studii arata ca durata medie a crizelor de plans creste de la 1 ora si 45 de minute/zi la 2 saptamani de viata, la 2 ore si 45 de minute/zi la 6 saptamani si apoi descreste la mai putin de 1 ora/zi la 12 saptamani. La 3 saptamani crizele de plans apar de-a lungul intregii zile, dar cu precadere intre orele 6:00-11:00pm. La 6 saptamani, crizele de plans apar ocazional de-a lungul zilei, unii bebelusi plang in jurul pranzului, cei mai multi intre 6:00-8:00pm si unii la 2:00am. Dupa 10 saptamani, bebelusul devine tot mai linistit si crizele de plans apar majoritatea intre 6:00am si pranz, sau dupa-amiaza intre 4:30-10:30pm.
9 din 10 bebelusi plang aparent fara motiv (nu sunt infometati, nu sunt uzi, nu sunt neglijati), crizele de plans zilnice durand de la 15 minute la 1 ora uneori. Aceste crize, asociate de multe ori colicilor (forme severe si persistente a crizelor de plans inexplicabile), apar cel mai des dupa-amiaza. Aceasta parte a zilei pare sa fie cea mai propice colicilor, tipetelor si starilor de agitatie: cina este pregatita, tatal a revenit de la servici, parintii incearca sa serveasca masa, copiii mai mari au nevoie de atentie, deci cat poate tolera bietul bebelus? :-) Sau mai bine spus, dupa o zi intreaga de preluare si procesare a noilor informatii vazute, auzite, gustate, bebelusul vrea sa se descarce nervos printr-un plans sanatos.

Cand copilul plange pentru ca este ud sau infometat, reusim repede sa rezolvam problema - ii schimbam scutecul sau il hranim. Dar uneori, agitatia insoteste crizele de plans ce apar practic fara motiv: copilul refuza suzeta sau o jucarie, dar se linisteste daca este leganat sau facut "avion", apoi reincepe sa planga daca incetam aceste activitati. Aceste stari ale copilului sunt frustrante pentru noi parintii deoarece ne simtim neputinciosi cand nu reusim sa interpretam corect dorintele lui.

Colicile, caracterizate prin iritabilitate, agitatie sau crize de plans ce totalizeaza mai mult de 3 ore/zi, apar mai mult de 3 zile/saptamana si pentru mai mult de 3 saptamani, sunt tot forme de agitatie, dar mult mai agresive. Mamele, stresate de aceste colici prelungite incep sa-si piarda laptele, neputinta de a ajuta aduc serioase tensiuni in familie si de cele mai multe ori toate duc la cresterea gradului de agitatiei si iritabilitate ale copilului. Este un "cerc vicios" din care nimeni pare sa nu mai aiba scapare. Cum colicile sunt un gen de extensie a agitatiei, este bine sa fie vazute ca o forma mai severa a acesteia.

Este important insa sa ne dam seama ca majoritatea crizelor de plans nu au cauze fizice. Mai mult, nu exista nici un motiv care sa ne faca sa credem ca aceste crize vor pune in pericol copilul sau ca orice incercare de a reduce amplitudinea lor va avea ca rezultat un copil mai sanatos fizic.
De multe ori, copiii mai plangaciosi nu numai ca plang mult, dar sunt si foarte agitati fizic (se zbat puternic si sunt greu de stapanit); sunt mult mai sensibili, mai iritabili, cu mult mai greu de linistit si sunt mult mai activi decat ceilalti. Cateva diferente sunt notabile: bebelusii mai putin plangaciosi petrec mai mult timp sugandu-si degetele sau suzeta, in timp ce acestea nu au practic nici un efect asupra bebelusilor foarte plangaciosi.

De multe ori, copiii fara probleme par sa aiba nevoie de un plans bun seara, inainte de culcare, probabil din cauza oboselii. Daca copilul nu plange mai mult de 5-10 minute, nu va faceti probleme. Daca insa il luati in brate pentru a-l linisti sau ii oferiti suzeta, aceasta doar va inrautati situatia si va fi din ce in ce mai greu ca el sa adoarma singur, in stil propriu. Ce poate ajuta este un program de seara regulat (masa, baita, culcare) si somn suficient in timpul zilei, astfel incit copilul sa nu fie surmenat.
Daca insa crizele de plans sunt bruste, violente, in special la un copil care nu este plangacios, acestea semnaleaza de multe ori o boala sau aparitia dintilor. Verificati temperatura sau alte semne ce pot indica acestea si anuntati imediat doctorul daca constatati ceva in neregula cu copilul.

Sa nu uitam insa un lucru esential: aceste colici, la fel ca si celelalte probleme ce apar in cazul copiilor, trec, deobicei mai repede decat speram sau am crede ca este posibil si suportabil.

Colicile

Copilul tipa, se zvarcoleste, indoaie genunchii spre piept, strange pumnisorii, se stramba de durere, parintii fac cu schimbul sa-l tina in brate sa-l linisteasca. Cina in doi nu mai exista, fiecare mananca pe apucate si cu noduri. Va suna cunoscut?

Estimarile spun ca 1 din 5 copii au colici, cu crize de plans puternice dupa-masa, ce pot tine pina seara tarziu. Colicile difera de plansul obisnuit si putem sa vorbim de existenta lor cand copilul pare neconsolat, plansul se transforma in tipat, dureaza 2-3 ore, cateodata mai mult. Aceste colici apar aproape zilnic, desi exista si nopti linistite.
Copilul care are colici isi trage genunchii spre piept, isi inclesteaza pumnisorii si are ritmul de activitate crescut. Isi inchide si deschide ochii brusc, isi incrunta sprancenele, chiar isi tine respiratia pentru cateva secunde. Activitatea intestinala creste si elimina "gaze". Somnul si masa sunt afectate de plans - copilul trage cu putere de sfarc (sau tetina), apoi o elibereaza brusc si incepe sa tipe. Dar aceste scenarii nu apar la toti copiii, nu exista doi bebelusi care sa reactioneze la fel, asa cum nu exista parinti care sa faca fata situatiei in aceeasi maniera.

Colicile incep deobicei din a 2-a sau a 3-a saptamana de la nastere (mai tarziu in cazul prematurilor) si se intensifica in jurul celei de a 6-a saptamani. Pentru un timp, noptile de cosmar par sa dureze o vesnicie, dar vor incepe sa dispara in jurul celei de a 12 saptamani de viata, iar la 3 luni (mai tarziu pentru prematuri) majoritatea colicilor dispar, iar bebelusul continua sa planga ocazional, din diverse alte motive, pana in jurul a 4-5 luni.
Desi aceste perioade de plans si tipete ce se repeta zilnic (dureaza mai mult sau mai putin, cu manifestarile prezentate mai sus) sunt denumite colici, nu exista o definitie clara a ceea ce reprezinta ele si cum difera exact de alte probleme care provoaca crizele de plans. Definitiile si diferentele reprezinta insa foarte putin pentru parintii care disperati incearca sa-si linisteasca bebelusul.

Ce cauzeaza colicile continua sa ramana un mister. Multe teorii elaborate sunt acum total sau partial respinse:

bebelusii care au colici isi exerseaza plamanii (nu exista evidenta medicala pentru asa ceva);

ei plang datorita discomfortului gastric provocat de alergii sau sensibilitate la alimentele pe care mama le-a consumat sau a anumitor componenti din laptele formula (ocazional acestea pot fi motive pentru colici);

plang din cauza parintilor neexperimentati (colicile nu sunt mai rare in cazul celui de-al doilea copil);

colicile nu sunt ereditare (par sa nu fie mostenite);

colicile sunt mai dese in cazul copiilor a caror mame au suferit complicatii pe perioada sarcinii sau nasterii (statisticile neaga acest lucru);

expunerea la aer curat starneste colicile (in fapt, multi parinti considera ca iesirea la aer curat este singura cale de linistire a bebelusului).

Teoria cum ca starea nervoasa a mamei sporeste colicile este inca mult controversata. Desi multi experti spun ca plansul bebelusului o face pe mama nervoasa, altii sustin ca starea nervoasa a acesteia se transmite si bebelusului, facandu-l sa planga. Cel mai probabil este ca desi starea nervoasa a mamei nu cauzeaza colici bebelusului sau crize de plans, le poate insa inrautatii.

O teorie curenta sustine ca plansul se datoreaza probabil imaturitatii fiziologice a nou-nascutului: toti bebelusii plang, iar colicile sunt doar o forma extrema a acestei manifestari. Alta teorie sustine ca tractul digestiv imatur se contracta la trecerea "gazelor" cauzand colicile. Cea de a 3-a teorie sustine ca spasmele intestinale dureroase apar datorita intreruperii influxului de progesteron dupa nastere. O alta explicatie inca in actualitate: sistemul nervos imatur al bebelusului nu stie sa inhibe reactiile nedorite, asa cum sunt crizele de plans. Mai exact, explicatia se datoreaza instinctului de conservare, care ne ajuta sa ne adaptam mediului inconjurator din prima secunda de viata.

Probabil cea mai plauzibila teorie ar fi ca nou-nascutii, care in mod normal nu plang mult, poseda, dinainte de a se naste, un mecanism intern, inchis pentru stimulii externi, permitandu-le sa doarma si sa manance fara a acorda atentie prea multa la ceea ce-i inconjoara. Spre sfarsitul primei luni de viata (cand colicile apar in mod obisnuit), acest mecanism dispare, lasandu-i mult mai atenti si interesati de lumea ce-i inconjoara. "Bombardati" de senzatii (sunete, semne, mirosuri) pe durata unei zile, si incapabili sa le atenueze la timp, bebelusii ajung ca dupa-amiaza devreme sa fie practic super-stimulati si coplesiti de evenimente. Rezultatul: crize de plans inexplicabile, si, in cazuri extreme, colici. Pina la 3-4 luni, cateodata 5 luni, teoria ramane valabila, iar acesti bebelusi isi dezvolta capacitatea de a stapani senzatiile transmise de mediul inconjurator inainte ca acestea sa-i depaseasca, iar colicile dispar.

Un factor de mediu ce pare sa contribuie la cresterea intensitatii numarului colicilor (este inca neclara aceasta varianta) este fumatul in casa. Mai multi fumatori in casa, mai multe probleme cu colicile.

Ce este important de retinut vis-a-vis de colici este ca, in cazul copiilor care au mai multe probleme din cauza lor, cresterea in greutate nu este afectata, la fel dezvoltarea psiho-motorie. Copiii care au fost foarte plangaciosi ca bebelusi au aceleasi probleme de acomodare sau de stapanire ca si cei care ca bebelusi au fost foarte linistiti sau au avut crize de plans rare. Si, in cele din urma, sa nu uitam ca aceste colici si crizele de plans aparent fara motiv nu dureaza o vesnicie. :-)

Medicamente pentru colici ?
Parintii disperati apeleaza la medic sau farmacist pentru gasirea unei formule magice care va calma colicile si implicit va reduce crizele de plans. Din nefericire, medicamente care sa vindece complet colicile nu exista; si pentru ca multe dintre ele au si efecte secundare, medicii evita sa le prescrie. Aceste medicamente se inscriu in 2 categorii: cele care functioneaza, dar cu efecte secundare, si cele care nu functioneaza, dar parintii spera ca da. :-)
Unul dintre medicamentele din cea de a 2-a categorie este Simeticonul (ingredient folosit si in preparatele pentru adulti ca "anti-gaz"), care in cazul copiilor care au intr-adevar mai multe "gaze" pare sa aiba efect pozitiv. Deoarece produsul nu este absorbit de corp, el prezinta siguranta si nu are efecte secundare. Daca colicile bebelusului par sa apara datorita "gazelor" intrebati medicul de Simeticon. In US acesta se gaseste sub denumirile: Mylicon si Phazyme.

Un studiu recent a aratat ca folosind placebo starea bebelusului pare sa fie mai buna si acelasi lucru se intampla folosind chiar si apa sfiintita. :-)

Unele medicamente le provoaca copiilor somnolenta: cele care contin alcool, diphenhydramine hydrochloride (Benadryl), chloral hydrate si fenobarbital. Indiferent daca aceste medicamente functioneaza sau nu, este inacceptabil ca parintii sa le foloseasca pentru un bebelus.
Fenobarbitalul si homatropine methylbromide (asemanatoare atropinei, este folosita pentru relaxarea musculara) nu au efecte mai bune decit placebo si pot afecta sistemul nervos central al bebelusului. La fel alcoolul care poate duce la convulsii datorate scaderii bruste a nivelului de zahar din sange.
Un alt medicament la folosirea caruia s-a renuntat este dicyclomine hydrochloride (Benthylol); ca si cele enumerate mai sus prezinta pericol asupra vietii bebelusului.

Unii parinti considera ca ceaiurile de plante sunt mai sigure ca remedii pentru colici. De fapt acestea pot contine substante care actioneaza ca si medicamentele ce au in compozitie atropina. Desi unele ceaiuri comerciale pot avea efecte pozitive, nu orice planta medicinala trebuie incercata pe un bebelus.

Concluzie: Medicamentele sau plantele medicinale pentru tratamentul copiilor plangaciosi si agitati nu sunt intotdeauna remediul pe care parintii trebuie sa-l foloseasca.

Bibliografie
"The 3 a.m. handbook - The most commonly asked questions about your Child's health" - W. Feldman;
"What to expect the first year" - A. Eisenberg, H. Murkoff, S. Hathaway.

Reflexele nou-nascutului

editat la 11/02/2003

Copilul se naste cu multe reflexe care il vor ajuta in primele luni de viata, cu care va reusi sa supravietuiasca.

Reflexele nou-nascutului sunt actiuni sau miscari involuntare. Unele miscari sunt spontane, desfasurandu-se ca o parte a activitatilor obisnuite ale bebelusului, altele sunt raspunsuri la anumite excitatii. Reflexele ajuta la identificare functionarii normale a creierului si a activitatii nervoase. Unele reflexe survin doar in anumite etape ale dezvoltarii.

Urmatoarele sunt cateva din reflexele observate la nou-nascuti:

• Reflexul de baza - se manifesta cand colturile gurii bebelusului sunt atinse. Bebelusul va intoarce capul si va deschide gura in directia de unde a venit atingerea. Acest reflex il ajuta pe copil sa gaseasca sanul sau biberonul ca sa manance. El dispare in jurul varstei de 4 luni. Uneori apare cand copilul se atinge singur cu mainile peste fata, de aceea, pentru a evita problemele in timpul suptului, cand copilul isi agita prea mult mainile, este bine sa i le acoperinti cu o paturica sau sa i le dati la o parte din apropierea fetei.
• Reflexul suptului (involuntar) - este uneori rezultatul reflexului de baza, cand copilul este pregatit sa suga, sa se hraneasca. Acest reflex nu apare inainte de 32 de saptamani de sarcina si este complet dezvoltat in jurul a 36 de saptamani; de aceea copiii nascuti prematur pot avea acest reflex slab dezvoltat sau deloc. El dispare pana la 2 luni, fiind inlocuit de reflexul voluntar de supt. Bebelusii au de asemenea reflexul mana-gura care apare o data cu reflexul de baza si cel al suptului, rezultatul fiind sugerea degetelor sau mainilor.
• Reflexul palmar (de apucare) - daca atingi palma bebelusului, acesta isi strange degetele in jurul degetului tau sau a obiectului cu care a fost atins. Acest reflex dureaza doar cateva luni si este mai puternic la prematuri.
• Reflexul Babinski (al degetelor de la picioare) - la atingerea talpii piciorului, degetul mare se ridica, iar celelalte se desfac ca un evantai. Spre sfarsitul primului an de viata acest reflex dispare.
• Reflexul pasirii - cunoscut si sub numele de reflexul mersului sau dansului, deoarece bebelusul pare sa mearga sau sa danseze daca este sustinut de subtiori si picioarele ating o suprafata. In general dispare in primele 4 ani de viata.
• Reflexul Moro (de speriere) - apare cand bebelusul se sperie la sunete sau miscari puternice (inclusiv la propriul plans). Ca raspuns la aceste sunete, bebelusul isi arunca capul spre spate, isi intinde mainile si picioarele si apoi si le trage rapid inapoi. In general acest reflex dispare pana la 5-6 luni.
• Reflexul de aparare - numit astfel datorita pozitiei pe care o adopta bebelusul. Daca este asezat pe spate si isi intoarce capul intr-o parte, bebelusul isi intinde in afara mana si piciorul din aceeasi parte, iar cele de pe partea opusa le indoaie la incheieturi, in asa zisa "pozitie de aparare". Reflexul de aparare dispare pana la 6-7 luni.
• Reflexul inotului - daca pui un bebelus mai mic de 6 luni in apa, acesta isi va misca mainile si picioarele, tinandu-si respiratia. De aceea unele familii cred in lectiile de inot la copiii foarte mici. Dar nu este recomandabil sa incerci acest reflex acasa, din motive de siguranta.

Imediat dupa nastere copilul va avea reflexele testate. Absenta sau raspunsul lor slab pot fi cauzate de nasterea prematura, traumatica, medicamentele folosite, boli etc. Discuta cu pediatrul daca ai intrebari legate de aceste reflexe sau cere-i sa le puna in evidenta la controalele periodice.

ALAPTAREA - probleme ce pot aparea

editat la 06/02/2002

Laptele matern este cel mai bun, asa spun majoritatea specialistilor in puericultura. Dar ce te faci daca contrar vointei tale, copilul tau refuza sa-l mai bea?

Datorita alimentatiei solide si diversificate, in multe cazuri, copiii mai mari de 1 an incep sa refuze alaptatul. Ei incearca astfel sa devina tot mai independenti si sa prefere in locul sinului, biberonul sau chiar laptele la canita. Dar asta se poate intimpla si in cazul celor mai mici, care au fost alaptati foarte bine, dar brusc nu mai vor sinul. Refuzul alaptarii poate apare din mai multe motive:

aparitia dintilor,

o raceala, un rosu in git, otita sau un nas infundat,

prea multe biberoane, asta ducind la scaderea secretiei lactate a mamei,

o dezvoltare motorie cum este mersul de-a busilea sau in picioare,

suptul suzeteti sau a degetului,

o schimbare in rutina ca de pilda mutarea in alt loc, stresul unei vacante sau reintoarcerea mamei la lucru.

Un refuz al alaptarii poate dura citeva zile sau saptamini. Pe perioada in care bebelusul refuza alaptarea, mama trebuie sa se mulga cu pompa sau manual. Laptele matern poate fi adaugat in hrana solida sau poate fi dat cu o canita sau cu lingura. Incercati sa alaptati asezata in alta pozitie, mai comoda pentru copil Cu multa rabdare, mingiieri si soapte la urechea micutului veti reusi, de cele mai multe ori, sa-l faceti sa accepte din nou sinul. Daca aceste metode nu vor da rezultate in 1-2 saptamini, acceptati ideea ca trebuie sa intarcati si oferiti-i copilului lapte formulat, recomandat inainte de implinirea virstei de 1 an. Cel de vaca este mult prea gras si de multe ori, greu digerabil. Nu uitati insa ca dupa primele 6 luni, laptele matern devine mult mai sarac in elemente nutritive si de aceea se recomanda si diversificarea alimentatiei inainte sau dupa aceasta virsta.