Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările

miercuri, 9 ianuarie 2008

Bebelusii si problemele lor

editat la 01/12/2003

Ai fost vreodata in situatia de a auzi la infinit o alarma de masina ce parca nu se mai opreste? Sau detectorul de fum din casa? Sau o alarma de incendiu ... falsa uneori?


De ce plang bebelusii?
Desi sunt neplacute, aceste sunete ne pun in alerta cand un lucru pare sa nu fie in regula. Dar uneori devin exasperante si parca nimeni nu poate sa le opreasca. Acelasi lucru se intampla si cand incercam sa linistim un bebelus care continua sa planga, sa se agite de parca ar vrea sa ne comunice ceva, si vedem ca suntem neputinciosi in a opri aceasta "alarma". Ne simtim frustati ca nu suntem in stare sa rezolvam situatia, si ca nu intelegem sensul acestor tipete si urlete, si apoi ne intrebam ce fel de parinti sintem.
Desigur, toti copiii plang sau sunt agitati la un moment dat. De multe ori insa unii dintre ei plang mai mult decat ceilalti, in special in primele luni de viata.

Bebelusul cuminte si linistit (sau cel putin asa credeam noi ca ne-a fericit soarta) din maternitate, odata ajuns acasa, nu ezita sa arate "cine-i stapanul", plangand din orice. Plansul este insa singurul mod prin care bebelusii isi pot comunica nevoile si sentimentele - este prima forma de limbaj al unui copil. Bebelusul tau nu-ti poate spune cand se simte singur, infometat, ud, obosit, ii este prea cald sau prea frig sau se simte frustrat. Si desi la inceput ti se pare imposibil, cu timpul, tu ca parinte, vei reusi sa deosebesti plansul de foame de cel de oboseala.

Cat de mult plang bebelusii? La ce varsta plang cel mai mult?
Cateva studii arata ca durata medie a crizelor de plans creste de la 1 ora si 45 de minute/zi la 2 saptamani de viata, la 2 ore si 45 de minute/zi la 6 saptamani si apoi descreste la mai putin de 1 ora/zi la 12 saptamani. La 3 saptamani crizele de plans apar de-a lungul intregii zile, dar cu precadere intre orele 6:00-11:00pm. La 6 saptamani, crizele de plans apar ocazional de-a lungul zilei, unii bebelusi plang in jurul pranzului, cei mai multi intre 6:00-8:00pm si unii la 2:00am. Dupa 10 saptamani, bebelusul devine tot mai linistit si crizele de plans apar majoritatea intre 6:00am si pranz, sau dupa-amiaza intre 4:30-10:30pm.
9 din 10 bebelusi plang aparent fara motiv (nu sunt infometati, nu sunt uzi, nu sunt neglijati), crizele de plans zilnice durand de la 15 minute la 1 ora uneori. Aceste crize, asociate de multe ori colicilor (forme severe si persistente a crizelor de plans inexplicabile), apar cel mai des dupa-amiaza. Aceasta parte a zilei pare sa fie cea mai propice colicilor, tipetelor si starilor de agitatie: cina este pregatita, tatal a revenit de la servici, parintii incearca sa serveasca masa, copiii mai mari au nevoie de atentie, deci cat poate tolera bietul bebelus? :-) Sau mai bine spus, dupa o zi intreaga de preluare si procesare a noilor informatii vazute, auzite, gustate, bebelusul vrea sa se descarce nervos printr-un plans sanatos.

Cand copilul plange pentru ca este ud sau infometat, reusim repede sa rezolvam problema - ii schimbam scutecul sau il hranim. Dar uneori, agitatia insoteste crizele de plans ce apar practic fara motiv: copilul refuza suzeta sau o jucarie, dar se linisteste daca este leganat sau facut "avion", apoi reincepe sa planga daca incetam aceste activitati. Aceste stari ale copilului sunt frustrante pentru noi parintii deoarece ne simtim neputinciosi cand nu reusim sa interpretam corect dorintele lui.

Colicile, caracterizate prin iritabilitate, agitatie sau crize de plans ce totalizeaza mai mult de 3 ore/zi, apar mai mult de 3 zile/saptamana si pentru mai mult de 3 saptamani, sunt tot forme de agitatie, dar mult mai agresive. Mamele, stresate de aceste colici prelungite incep sa-si piarda laptele, neputinta de a ajuta aduc serioase tensiuni in familie si de cele mai multe ori toate duc la cresterea gradului de agitatiei si iritabilitate ale copilului. Este un "cerc vicios" din care nimeni pare sa nu mai aiba scapare. Cum colicile sunt un gen de extensie a agitatiei, este bine sa fie vazute ca o forma mai severa a acesteia.

Este important insa sa ne dam seama ca majoritatea crizelor de plans nu au cauze fizice. Mai mult, nu exista nici un motiv care sa ne faca sa credem ca aceste crize vor pune in pericol copilul sau ca orice incercare de a reduce amplitudinea lor va avea ca rezultat un copil mai sanatos fizic.
De multe ori, copiii mai plangaciosi nu numai ca plang mult, dar sunt si foarte agitati fizic (se zbat puternic si sunt greu de stapanit); sunt mult mai sensibili, mai iritabili, cu mult mai greu de linistit si sunt mult mai activi decat ceilalti. Cateva diferente sunt notabile: bebelusii mai putin plangaciosi petrec mai mult timp sugandu-si degetele sau suzeta, in timp ce acestea nu au practic nici un efect asupra bebelusilor foarte plangaciosi.

De multe ori, copiii fara probleme par sa aiba nevoie de un plans bun seara, inainte de culcare, probabil din cauza oboselii. Daca copilul nu plange mai mult de 5-10 minute, nu va faceti probleme. Daca insa il luati in brate pentru a-l linisti sau ii oferiti suzeta, aceasta doar va inrautati situatia si va fi din ce in ce mai greu ca el sa adoarma singur, in stil propriu. Ce poate ajuta este un program de seara regulat (masa, baita, culcare) si somn suficient in timpul zilei, astfel incit copilul sa nu fie surmenat.
Daca insa crizele de plans sunt bruste, violente, in special la un copil care nu este plangacios, acestea semnaleaza de multe ori o boala sau aparitia dintilor. Verificati temperatura sau alte semne ce pot indica acestea si anuntati imediat doctorul daca constatati ceva in neregula cu copilul.

Sa nu uitam insa un lucru esential: aceste colici, la fel ca si celelalte probleme ce apar in cazul copiilor, trec, deobicei mai repede decat speram sau am crede ca este posibil si suportabil.

Colicile

Copilul tipa, se zvarcoleste, indoaie genunchii spre piept, strange pumnisorii, se stramba de durere, parintii fac cu schimbul sa-l tina in brate sa-l linisteasca. Cina in doi nu mai exista, fiecare mananca pe apucate si cu noduri. Va suna cunoscut?

Estimarile spun ca 1 din 5 copii au colici, cu crize de plans puternice dupa-masa, ce pot tine pina seara tarziu. Colicile difera de plansul obisnuit si putem sa vorbim de existenta lor cand copilul pare neconsolat, plansul se transforma in tipat, dureaza 2-3 ore, cateodata mai mult. Aceste colici apar aproape zilnic, desi exista si nopti linistite.
Copilul care are colici isi trage genunchii spre piept, isi inclesteaza pumnisorii si are ritmul de activitate crescut. Isi inchide si deschide ochii brusc, isi incrunta sprancenele, chiar isi tine respiratia pentru cateva secunde. Activitatea intestinala creste si elimina "gaze". Somnul si masa sunt afectate de plans - copilul trage cu putere de sfarc (sau tetina), apoi o elibereaza brusc si incepe sa tipe. Dar aceste scenarii nu apar la toti copiii, nu exista doi bebelusi care sa reactioneze la fel, asa cum nu exista parinti care sa faca fata situatiei in aceeasi maniera.

Colicile incep deobicei din a 2-a sau a 3-a saptamana de la nastere (mai tarziu in cazul prematurilor) si se intensifica in jurul celei de a 6-a saptamani. Pentru un timp, noptile de cosmar par sa dureze o vesnicie, dar vor incepe sa dispara in jurul celei de a 12 saptamani de viata, iar la 3 luni (mai tarziu pentru prematuri) majoritatea colicilor dispar, iar bebelusul continua sa planga ocazional, din diverse alte motive, pana in jurul a 4-5 luni.
Desi aceste perioade de plans si tipete ce se repeta zilnic (dureaza mai mult sau mai putin, cu manifestarile prezentate mai sus) sunt denumite colici, nu exista o definitie clara a ceea ce reprezinta ele si cum difera exact de alte probleme care provoaca crizele de plans. Definitiile si diferentele reprezinta insa foarte putin pentru parintii care disperati incearca sa-si linisteasca bebelusul.

Ce cauzeaza colicile continua sa ramana un mister. Multe teorii elaborate sunt acum total sau partial respinse:
  • bebelusii care au colici isi exerseaza plamanii (nu exista evidenta medicala pentru asa ceva);
  • ei plang datorita discomfortului gastric provocat de alergii sau sensibilitate la alimentele pe care mama le-a consumat sau a anumitor componenti din laptele formula (ocazional acestea pot fi motive pentru colici);
  • plang din cauza parintilor neexperimentati (colicile nu sunt mai rare in cazul celui de-al doilea copil);
  • colicile nu sunt ereditare (par sa nu fie mostenite);
  • colicile sunt mai dese in cazul copiilor a caror mame au suferit complicatii pe perioada sarcinii sau nasterii (statisticile neaga acest lucru);
  • expunerea la aer curat starneste colicile (in fapt, multi parinti considera ca iesirea la aer curat este singura cale de linistire a bebelusului).

    Teoria cum ca starea nervoasa a mamei sporeste colicile este inca mult controversata. Desi multi experti spun ca plansul bebelusului o face pe mama nervoasa, altii sustin ca starea nervoasa a acesteia se transmite si bebelusului, facandu-l sa planga. Cel mai probabil este ca desi starea nervoasa a mamei nu cauzeaza colici bebelusului sau crize de plans, le poate insa inrautatii.

    O teorie curenta sustine ca plansul se datoreaza probabil imaturitatii fiziologice a nou-nascutului: toti bebelusii plang, iar colicile sunt doar o forma extrema a acestei manifestari. Alta teorie sustine ca tractul digestiv imatur se contracta la trecerea "gazelor" cauzand colicile. Cea de a 3-a teorie sustine ca spasmele intestinale dureroase apar datorita intreruperii influxului de progesteron dupa nastere. O alta explicatie inca in actualitate: sistemul nervos imatur al bebelusului nu stie sa inhibe reactiile nedorite, asa cum sunt crizele de plans. Mai exact, explicatia se datoreaza instinctului de conservare, care ne ajuta sa ne adaptam mediului inconjurator din prima secunda de viata.

    Probabil cea mai plauzibila teorie ar fi ca nou-nascutii, care in mod normal nu plang mult, poseda, dinainte de a se naste, un mecanism intern, inchis pentru stimulii externi, permitandu-le sa doarma si sa manance fara a acorda atentie prea multa la ceea ce-i inconjoara. Spre sfarsitul primei luni de viata (cand colicile apar in mod obisnuit), acest mecanism dispare, lasandu-i mult mai atenti si interesati de lumea ce-i inconjoara. "Bombardati" de senzatii (sunete, semne, mirosuri) pe durata unei zile, si incapabili sa le atenueze la timp, bebelusii ajung ca dupa-amiaza devreme sa fie practic super-stimulati si coplesiti de evenimente. Rezultatul: crize de plans inexplicabile, si, in cazuri extreme, colici. Pina la 3-4 luni, cateodata 5 luni, teoria ramane valabila, iar acesti bebelusi isi dezvolta capacitatea de a stapani senzatiile transmise de mediul inconjurator inainte ca acestea sa-i depaseasca, iar colicile dispar.

    Un factor de mediu ce pare sa contribuie la cresterea intensitatii numarului colicilor (este inca neclara aceasta varianta) este fumatul in casa. Mai multi fumatori in casa, mai multe probleme cu colicile.

    Ce este important de retinut vis-a-vis de colici este ca, in cazul copiilor care au mai multe probleme din cauza lor, cresterea in greutate nu este afectata, la fel dezvoltarea psiho-motorie. Copiii care au fost foarte plangaciosi ca bebelusi au aceleasi probleme de acomodare sau de stapanire ca si cei care ca bebelusi au fost foarte linistiti sau au avut crize de plans rare. Si, in cele din urma, sa nu uitam ca aceste colici si crizele de plans aparent fara motiv nu dureaza o vesnicie. :-)

    Medicamente pentru colici ?
    Parintii disperati apeleaza la medic sau farmacist pentru gasirea unei formule magice care va calma colicile si implicit va reduce crizele de plans. Din nefericire, medicamente care sa vindece complet colicile nu exista; si pentru ca multe dintre ele au si efecte secundare, medicii evita sa le prescrie. Aceste medicamente se inscriu in 2 categorii: cele care functioneaza, dar cu efecte secundare, si cele care nu functioneaza, dar parintii spera ca da. :-)
    Unul dintre medicamentele din cea de a 2-a categorie este Simeticonul (ingredient folosit si in preparatele pentru adulti ca "anti-gaz"), care in cazul copiilor care au intr-adevar mai multe "gaze" pare sa aiba efect pozitiv. Deoarece produsul nu este absorbit de corp, el prezinta siguranta si nu are efecte secundare. Daca colicile bebelusului par sa apara datorita "gazelor" intrebati medicul de Simeticon. In US acesta se gaseste sub denumirile: Mylicon si Phazyme.

    Un studiu recent a aratat ca folosind placebo starea bebelusului pare sa fie mai buna si acelasi lucru se intampla folosind chiar si apa sfiintita. :-)

    Unele medicamente le provoaca copiilor somnolenta: cele care contin alcool, diphenhydramine hydrochloride (Benadryl), chloral hydrate si fenobarbital. Indiferent daca aceste medicamente functioneaza sau nu, este inacceptabil ca parintii sa le foloseasca pentru un bebelus.
    Fenobarbitalul si homatropine methylbromide (asemanatoare atropinei, este folosita pentru relaxarea musculara) nu au efecte mai bune decit placebo si pot afecta sistemul nervos central al bebelusului. La fel alcoolul care poate duce la convulsii datorate scaderii bruste a nivelului de zahar din sange.
    Un alt medicament la folosirea caruia s-a renuntat este dicyclomine hydrochloride (Benthylol); ca si cele enumerate mai sus prezinta pericol asupra vietii bebelusului.

    Unii parinti considera ca ceaiurile de plante sunt mai sigure ca remedii pentru colici. De fapt acestea pot contine substante care actioneaza ca si medicamentele ce au in compozitie atropina. Desi unele ceaiuri comerciale pot avea efecte pozitive, nu orice planta medicinala trebuie incercata pe un bebelus.

    Concluzie: Medicamentele sau plantele medicinale pentru tratamentul copiilor plangaciosi si agitati nu sunt intotdeauna remediul pe care parintii trebuie sa-l foloseasca.

  • Bibliografie
    "The 3 a.m. handbook - The most commonly asked questions about your Child's health" - W. Feldman;
    "What to expect the first year" - A. Eisenberg, H. Murkoff, S. Hathaway.

    vineri, 28 decembrie 2007

    SARCINA si problemele ei cel mai des intilnite

    editat la 11/04/2002

    Aproape toate femeile trec prin stari de discomfort provocate de sarcina.
    De multe ori auzim pe linga noi: "ai greturi, faci o fata!", "daca esti inca slabuta si si nu te-ai umflat deloc faci un baiat!" si cite astfel de minuni. Nici una nu are vreo legatura cu ce va fi, dar de cele mai multe ori, sarcina se va face mai mult sau mai putin simtita.

    Indiferent de problemele enumerate mai jos, aminteste-ti mereu ca fiecare sarcina si fiecare femeie este diferita de celelalte. Poate vei trece prin toate aceste stari de discomfort, sau prin niciuna, sau poate altele ,mai rar intilnite, vor apare in cazul tau. Important este sa-ti pastrezi increderea in tine si sa-ti alegi un medic (moasa) cu care sa discuti "deschis" tot ceea ce te framinta.

    De-a lungul sarcinii, pot apare probleme, mai rar sau mai des intilnite, mai mult sau mai putin suparatoare. Este indicat ca in cazul unui numar prea mare de probleme, in paralel, sa consultati medicul.

    Acestea sint problemele cel mai des intilnite pe parcursul a 9 luni de sarcina:

  • Starea de indispozitie. Acesta poate apare in orice parte a zilei, si include o serie de simptome: arsuri la stomac, greata si citeodata varsaturi usoare sau foarte puternice. Toate aceste simptome sint legate de cresterea activitatii hormonale din prima parte a sarcinii. Cei doi hormoni: human chorionic gonadotropin (hCG) si estrogenul, produse de placenta si fat determina golirea mult mai lenta a stomacului si sistemul digestiv isi incetineste functionarea pentru a putea retine cit mai multi nutrienti. La fel, uterul marit preseaza impotriva stomacului si impinge mincarea in sus, amestecind-o cu acizii prezenti acolo, si de aici starea de arsura la stomac. Greturile sint mai des intilnite in cazul primei sarcini, la femeile mai tinere sau in sarcinile multiple. Simptomele pot apare in primele 5 saptamini de sarcina si, deobicei, inceteaza in saptaminile 12 sau 13, foarte rar insotind sarcina pina la final. Aceste stari de indispozitie sint prezente la 60-80% dintre femeile insarcinate. Ele ajuta la reglarea nivelului de insulina din singele femeii insarcinate, in special in primele saptamini de sarcina cind acest nivel de insulina tinde sa creasca. Insulina, eliberata la introducerea hranei, reglementeaza nivelul de zahar din singe. Deoarece nivelul de insulina creste, mai multe grasimi vor fi metabolizate. Se pare ca in primele saptamini de sarcina, varsaturile mentin nivelul de insulina cit mai jos, aceasta ducind la incetinirea metabolismului grasimilor. Totusi, in cazul varsaturilor puternice si de durata trebuie consultat medicul. Se pot avita astfel deshidratarea puternica si problemele renale.
    Pentru a putea evita cit mai mult aceste stari de discomfort sau macar pentru a le putea diminua din amplitudine, este bine sa tineti seama de citeva sfaturi:
    - Mincati des, portii mici si bogate in fibre si proteine. Nu asteptati sa vi se faca foame si nu mincati pina aveti senzatia de "prea plin".ncercati biscuitii sarati cind aveti greturi.
    - Serviti micul dejun in pat, inainte de a va ridica in picioare si a va reincepe activitatea zilnica.
    - Consumati cit mai multe lichide in special daca aveti probleme cu varsaturile. Evitati sa mincati si sa beti in acelasi timp, de multe ori apare starea de greata.
    - Este recomandabil sa evitati mincarea prea grasa, condimentata, cu miros puternic, alcoolul si tigarile. Evitati pe cit posibil mincarea greu digerabila - cirnatii, ceapa si mincarea prea mult prajita.
    - Luati Prenatale pentru a compensa pierderea de nutrienti. Nu luati insa aceste suplimente pe stomacul gol, ci intodeauna in timpul sau la sfirsitul unei mese.
    - Evitati pantalonii prea strimti sau curelele.
    - Incercati sa va odihniti cit mai mult si evitati epuizarea fizica si emotionala.
    - Evitati miscarile bruste, alergarea si ridicati-va incet din pat.

  • Constipatia. 50% dintre femei se pling si de aceasta problema pe timpul sarcinii. Nivelul ridicat de progesteron duce la incetinirea activitatii musculaturii intestinale, rezultatul fiind constipatia. Aceasta poate fi insa evitata daca:
    - Consumati multa apa.
    - Mincati hrana bogata in fibre.
    - Incercati exercitii fizice recomandate femeilor insarcinate.
    - Mergeti la baie de cite ori simtiti nevoia.
    - Sinteti atente la suplimentele bogate in Calciu si Fier. Daca credeti ca aceastea sint principala cauza pentru constipatia dumneavoastra, adresati-va medicului.

  • Urinarea frecventa este una din primele semne de sarcina. Aceasta problema scade in intensitate dupa cea de a 3-a luna de sarcina si reapare in ultimele luni cind greutatea fatului apasa pe vezica urinara. Nu incercati sa va abtineti sa urinati sau sa controlati acest proces fiziologic, deoarece aceasta poate duce la infectii ale rinichilor sau vezicii urinare. Consumati o cantitate mare de lichide si consultati medicul de urgenta daca la urinare apar senzatii de arsura sau mincarime. Evitati consumul de cafea, alcool, bauturi carbogazoase si mincarea foarte condimentata, ele pot irita vezica urinara facind-o sa se contracte foarte usor si des. Evitati fumatul deoarece Nicotina actioneaza asupra musculaturii vezicii urinare determinind spasme ale acesteia.

  • Venele varicoase (Varicele). Aparitia varicelor se datoreaza acumularii de singe in exces in interiorul sau exteriorul vaselor de singe. Acestea tind sa fie tot mai vizibile o data cu sarcina si pot deveni o problema daca mama sau alte rude au avut asa ceva. In general, Varicele dispar dupa nastere. Nu masati puternic aceste varice pentru ca se pot produce cheaguri de singe. Daca vi se pare ca o anumita zona s-a inrosit puternic, este tare si umflata, tineti picioarele ridicate si sunati medicul de urgenta. Este posibil sa aveti Tromboflebita, datorata formarii unor cheaguri de singe. Aparitia si inmultirea varicelor poate fi preintimpinata daca:
    - Evitati statul in picioare pentru vreme indelungata sau in pozitie nemiscata si evitati incrucisarea picioarelor cind stati jos.
    - Daca aveti mult de calatorit, la fiecare 2 ore incercati sa faceti citiva pasi ca sa va dezamortiti picioarele.
    - Incercati sa mentineti picioarele un pic mai ridicate cind stati jos sau intinsa in pat.
    - Evitati hainele prea strimte si curelele care impiedica circulatia singelui. Evitati purtarea tocurilor foarte inalte.
    - Incercati sa nu depasiti greutatea recomandata pe timpul sarcinii.
    - Consumati cit mai multe alimente bogate in vitamina C care ajuta la mentinerea elasticitatii si sanatatii vaselor de singe.

  • Durerile de cap. Acestea sint de cele mai multe ori rezultatul modificarilor hormonale, a epuizarii, tensiunii, foamei, emotiilor fizice si psihice, sau orice combinatie a acestora. Din nefericire, medicamentele trebuie sa fie evitate pe timpul sarcinii, dar puteti urma si incerca urmatoarele sugestii de a reduce aceasta problema:
    - Incercati exercitii de relaxare si Yoga.
    - Odihniti-va indeajuns, ziua si noaptea.
    - Mincati in mod regulat evitind astfel scaderea continutului de zahar din singe.
    - Evitati zgomotele puternice daca va deranjeaza si dati sonorul mai incet la TV, radio.
    - Evitati locurile unde se fumeaza si preferati-le pe cele bine aerisite.
    - Aplicati rece si cald in cazul durerilor de sinus, alternind cite 30 de secunde fiecare, timp de 10 minute, de 3-4 ori pe zi.

  • Anemie. Primele teste pentru depistarea unei posibile anemii se fac la prima vizita medicala a femeii insarcinate si se repeta in cazul in care cantitatea de Fe este mult sub limita normala. In general, anemia apare in cel de-al treilea semestru de sarcina, datorita cresterii volumului de sange si a consumului sporit de Fe pentru producerea celulelor rosii ale sangelui. Cand Fe este in deficit mic, anemia apare sub diferite forme: epuizare fizica, slabiciune, palpitatii, respiratie ingreunata si chiar dificultati de vorbire. Acesta este un prim semnal ca fatul are nevoie de suplimente de Fe inaintea mamei. De multe ori, copiii au probleme cu anemia inca de la nastere, datorita nivelului scazut de Fe. Femeile cu sarcina multipla, cele ce au sarcini multe una dupa alta sau cele care au avut mari probleme cu varsaturile sunt mult mai dispuse anemiilor puternice decat restul. Pentru a preintampina anemia , se recomanda, incepand cu saptamina 20, suplimente cu Fe (30-50 mg), in afara vitaminelor Prenatale. Cantitatea de Fe absorbita este mai mare daca consumati hrana bogata in vitamina C. In cazul unei anemii avansate se recomanda in plus alte 30 mg.

  • Contractii Braxton Hicks. Aceste contractii, neregulate, isi pot face aparitia incepand cu saptamana 20 de sarcina si pot fi simtite mai devreme de femeile aflate la cea de a 2-a sarcina. Durata acestor contractii este in general cuprinsa intre 15-30 de secunde, dar pot dura si pana la 2 minute sau mai mult. Mai mult sau mai putin dureroase si posibil incomfortabile, contractiile Braxton Hicks se resimt ca o incordare puternica a uterului in partea superioara si relaxarea lui graduala. Aceste contractii cresc in intensitate in ultima luna de sarcina, devin mult mai frecvente si posibil mai dureroase. Desi nu pot declansa nasterea, aceste contractii pot duce totusi la dilatarea colului uterin creind senzatia ca urmeaza nasterea inainte de vreme. Daca aceste contractii devin insuportabile si sunt insotite de dureri abdominale, ale spatelui sau ale pelvisului, si eventual sunt insotite de scurgeri vaginale, contactati urgent medicul.

  • Depresie. Prezenta la 70% dintre femeile insarcinate, depresia este des intalnita in primul trimestru de sarcina si mai ales in cazul femeilor cu probleme emotionale frecvente (deseori inainte de menstruatie). Starile de depresie pot fi accentuate de mai multi factori: stres in familie, dificultati financiare, probleme nervoase in familie, statul la pat datorita unor complicatii ale sarcinii, framantari privind sanatatea proprie sau a bebelusului, etc. Semnele depresiei sunt: letargia, sentimentului inutilitatii, pesimism accentuat, insomnie, lipsa poftei de mancare, stari de agitatie, pierderea oricarui interes de a face ceva, probleme de concentrare si gandire si uneori ganduri de sinucidere. Daca aceste stari de depresie tind sa tina mai mult de 2 saptamani, adresati-va medicului si eventual luati in considerare ajutorul unui psihoterapeut. Nu lasati depresia sa va tina gandurile ocupate, pentru ca, de multe ori, netratata, duce la accentuarea depresiei post-natale. Depresia poate fi evitata daca renuntati la prea mult zahar, cafea si ciocolata, aveti o dieta echilibrata si discutati la timp despre gandurile si problemele care va macina.

  • Dificultati in respiratie. Cu cat sarcina avanseaza, cu atat presiunea exercitata asupra diafragmei de catre uterul aflat in crestere poate duce la dificultati in respiratie. La aceasta se adauga si cresterea nivelului hormonal (progesteron) care duce la respiratia intretaiata si tendinta de a respira cat mai adanc. Tot datorita hormonilor se produce relaxarea bronhiilor, a plamanilor si in general a muschilor. Atentie! In cazul respiratiei mult prea rapide si daca buzele sau degetele se invinetesc, medicul trebuie consultat de urgenta. Folosirea unei perne in plus poate face respiratia mai usoara, iar in ultima luna de sarcina, cand copilul se aseaza in pozitia de nastere (coboara) aceste probleme dispar.

  • Dureri abdominale. Acestea, asemanatoare cu cele de la menstruatie, sunt resimtite de multe femei insarcinate inca din primele saptamani de sarcina si se datoreaza intinderii muschilor si ligamentelor uterului. Ele sunt mai intense la ridicarea brusca din pat ori de pe scaun, sau insotesc tusea. Atata timp cat ele sint rare si nu de lunga durata, si nu sunt insotite de febra, frisoane, sangerare puternica, scurgeri vaginale puternice, nu constituie motiv de ingrijorare. Totusi este recomandabil sa-i spuneti medicului daca aveti aceste dureri abdominale, oricat ar parea de inofensive.

  • Dureri de spate. In ultimul trimestru de sarcina, 50% dintre femei se plang de aceste dureri de spate. Ele se datoreaza relaxarii ligamentelor spatelui, a intinderii musculaturii abdominale, a modificarii posturii si a curburii coloanei vertebrale, toate acestea suprasolicitand muschii spatelui. Aceste dureri de spate pot fi insa minimizate daca:
    - Evitati sportul de performanta sau suprasolicitant.
    - Mentineti greutatea corporala in limitele recomandate sarcinii.
    - Indoiti genunchii in loc sa va aplecati de spate cand vreti sa ridicati ceva de jos.
    - Cereti ajutorul cand aveti ceva greu de transportat.
    - Incercati sa nu stati jos sau in picioare in pozitie fixa pentru timp indelungat. La fiecare jumatate de ora incercati sa faceti un pic de miscare.
    - Dormiti pe o saltea tare si folositi o perna mare si lunga pe care sa va sprijiniti (perna intre picioare).
    - Folositi cald si rece alternant pentru a reduce durerile, cate 15 minute fiecare. Faceti o baie calda (nu fierbinte).
    - Preferati scaune si canapele cu perne tari, in care sa nu va afundati, si cu suport pentru spate si maini. Tineti picioarele usor ridicate si nu le incrucisati cand stati jos.
    - Incercati tehnici de relaxare si consultati un terapeut daca aceste dureri de spate sunt foarte puternice.

  • Eruptii ale pielii. Mai des intalnite in cazul femeilor mai plinute, eruptiile apar de multe ori unde exista pliuri ale pielii (sub sani) si sunt provocate de infectii micotice - Intertrigo. Pentru a evita aceasta problema, purtati imbracaminte de bumbac 100%, spalati si uscati bine si cat mai des zona afectata si tamponati-o cu pudra de oxid de zinc sau bicarbonat de sodiu. Nu lasati aceste micoze netratate, mai tarziu pot necesita creme antimicotice puternice. Exista si cazuri rar intalnite de Prurito si Colestaza, despre care numai medicul va poate da informatii suplimentare. In cazul Colestazei, sarcina va fi monitorizata in permanenta deoarece exista riscul nasterii premature, a unui fat mort sau a hemoragiei post-natale puternice.

  • Hemoroizii sunt vene varicoase (varice) ale anusului (prezente la 20-50% dintre femeile gravide), care duc la aparitia mancarimilor, arsurilor, durerilor si sangerarii tesutului din aceasta zona. Hemoroizii mici dispar in general dupa nastere, dar altii, mai mari nu pot fi indepartati decat prin interventie chirurgicala reparatorie. Aparitia sangerarii anale trebuie semnalata medicului, hemoroizii necesitand tratament la timp pentru a preintampina complicatiile. Cateva modalitati de reducere a efectelor hemoroizilor sunt:
    - Incercati sa evitati constipatia si scremutul puternic si de durata.
    - Evitati sa stati prea mult jos, mai ales pe o suprafata tare.
    - Incercati sa dormiti pe o parte, nu pe spate.
    - Aplicati cel putin 2 bai caldute/zi zonei afectate si eventual alternati cald si rece pentru calmarea durerilor.
    - Folositi laxative, supozitoare si medicamente recomandate numai de medic.
    - Spalati cu apa calduta zona genitala si anala dupa fiecare folosire a toaletei si stergeti din fata spre spate, si evitati curatarea prea apasata sau insistenta.

  • Insomnie. Problema frecventa pe durata sarcinii, insomnia apare exact cind ai nevoie cu adevarat de mai multa odihna. Este normal insa daca te ingrijoreaza evolutia sarcinii, urinezi frecvent, copilul face tumbe in miez de noapte, sau cresterea in dimensiuni te pune mult la incercare sa-ti gasesti o pozitie comoda de somn. Pentru a reduce insa cit mai mult aceasta problema incearca:
    - Sa ai un program regulat de somn, cu ore fixe de culcare si sculare, cu somn pe parcursul zilei, dar de scurta durata.
    - Limiteaza sau elimina definitiv cantitatea de cafeina pe timpul sarcinii.
    - Savureaza-ti cina la masa, impreuna cu familia, intr-o conversatie relaxanta, nu in fata TV-ului.
    - Fa exercitii fizice recomandate femeii gravide, dar nu inainte de culcare.
    - Consuma un pahar de lapte caldut (laptele contine amino-acidul L-triptophan care determina cresterea nivelului de serotonina din creier, inducind somnul) sau o cana de ceai de musetel.
    - Evita sa bei foarte multe lichide cu cel putin 2 ore inainte de culcare, pentru a reduce numarul de "calatorii" la baie pe timpul noptii. Mentine o temperatura potrivita in camera, si aeriseste bine inainte de culcare.
    - Evita sa maninci inainte de a te baga in pat.
    - Mergi la culcare doar cind te simti obosita. Nu te aseza in pat incercind sa adormi, mai bine ridica-te si ocupa-ti timpul cu ceva relaxant. Nu-ti numara orele de somn, dormi doar cit simti ca ai nevoie.
    - Nu te stresa ca nu poti dormi; bebelusul nu pateste nimic. Incearca sa citesti ceva, sa urmaresti TV-ul sau sa navighezi pe internet.

  • Oboseala. Organismul femeii gravide aflat in plina schimbare, cresterea cantitatii de progesteron si a ritmului metabolismului pentru retinerea a cit mai multi nutrienti, formarea placentei in primul trimestru de sarcina, emotiile datorate sarcinii, sint citeva din cauzele oboselii. Daca sarcina se desfasoara normal, atunci oboseala nu trebuie sa fie un motiv de ingrijorare. Decit un semn ca trebuie sa va odihniti mai mult. Cereti ajutorul partenerului in casa, preferati incaperile bine aerisite, luminate si evitati zgomotele. Dormiti cel putin 1-2 ore in plus pe noapte si incercati sa va odihniti si in timpul zilei (fie doar intinsa in pat pentru a citi sau a urmari o emisiune la TV). Mincati echilibrat, si asigurati pe cit posibil necesarul de fier, proteine si suficiente calorii. Evitati insa cafeina si dulciurile. Daca oboseala este accentuata si este insotita de probleme respiratorii, paloare, palpitatii sau lesin, adresati-va de urgenta medicului.

  • Modificari ale aspectului fizic. Dupa fiecare sarcina, in medie, femeile ramin cu 1-2 kg in plus si cu alte "urme", in mare parte datorate excesulul de greutate, a consumului de alimente nerecomandate si lipsa activitatii fizice pe perioada celor 9 luni si dupa acestea. Cresterea in greutate pe perioada sarcinii are doua scopuri: asigurarea dezvoltarii intrauterine normale si a stocarii de rezerve pentru alaptare. Daca va mentineti in limitele de greutate recomandate pe perioada sarcinii, in maxim 6 luni dupa nastere aveti mari sanse sa reveniti la forma initiala, cu atit mai mult daca alaptatarea foloseste foarte bine rezervele de grasimi. Deci nu fiti ingrijorate de aspectul fizic pe perioada sarcinii, ci incercati sa-l mentineti placut. Nu uitati sa va aranjati zilnic, sa va coafati, machiati si sa va imbracati comod si placut. Pastrati-va optimismul si nu uitati: Acum sinteti cele mai frumoase, fericite si alintate, ocazie cu care nu va intilniti prea des in viata!

  • Modificari ale pielii. De-a lungul sarcinii si pielea poate suferi modificari mai mult sau mai putin vizibile, cu sau fara urmari dupa nastere.
    - Cind pielea se intinde mai mult decit limita ei de elasticitate, apar vergeturile, semne rosiatice pe sini, abdomen sau coapse. Din pacate, acestea nu dispar cu desavirsire dupa nastere. In general, in cazul femeilor cu un tonus bun, active fizic, vergeturile sint rare si pot fi evitate printr-o dieta adecvata si o pastrare a greutati in limitele recomandate. Nu va cheltuiti banii pe creme si lotiuni, deoarece, pina in prezent, nu exista nici o dovada clara ca ele au vreun efect pozitiv contra vergeturilor, dar folositi-le pentru a impiedica uscarea si mincarimi ale pielii.
    - O alta modificare a pielii este aparitia unei linii de culoare inchisa pe abdomen, intre buric si zona pubiana, datorita modificarii pigmentatiei pielii pe perioada sarcinii. De obicei, aceasta linie dispare dupa nastere.
    - Citeodata, in urma frecarii de haine sau a transpiratiei, pot apare excrescente (polipi) ale pielii pe git, sub sini, in zona pubiana, sau in alte zone ale corpului. Desi dispar la citeva luni dupa sarcina, ele pot deranja si va puteti adresa medicului daca doriti eliminarea lor.
    - Datorita cresterii volumului de singe si a modificarilor hormonale, puteti constata mici retele de capilare sparte, aparute pe fata, brate sau pe corp si uneori pe globul ocular (acestea apar deobicei in timpul nasterii, datorita scremutului prea fortat). Dupa sarcina, aceste retele dispar, iar daca nu, puteti apela la un dermatolog sa le trateze. Din pacate, ele reapar in cazul unei sarcini ulterioare, la cresterea in greutate, sau o data cu virsta.
    - Modificarile hormonale pot aduce uneori si o crestere a cantitatii de sebuum si de aici o problema cu care poate nu v-ati confruntat si la pubertate: Acnea. Desi uneori este greu de eliminat in totalitate, exista citeva solutii pentru ameliorarea acneei: o dieta echilibrata, spalarea fetei de 2-3 ori/zi cu solutie speciala de curatat (Clearasil), folosirea unei lotiuni fara grasimi, consum mare de apa, produse cosmetice speciale. Se poate recomanda supliment de vitamina B6 (25-50 mg). Atentie! la medicamentele ce vi se recomanda pentru tratament, de multe ori acestea pot fi daunatoare pentru copil, iar dermatologul trebuie sa stie ca sinteti insarcinata.

  • Modificari ale sinilor. Sinii tari, durerosi si sensibili la atingere sint, de multe ori, una dintre primele semne de sarcina. Aspectul si marimea lor se va modifica in permanenta de-a lungul celor 9 luni de sarcina. Aceste modificari apar datorita activitatii hormonale in crestere o data cu sarcina (asemanatoare uneori cu semnele de la ciclu, dar mult amplificate de aceasta data) si ele nu sint intimplatoare, ci te pregatesc pentru procesul de alaptare. Cresterea sinilor (uneori cu 2-3 numere) este insotita si de alte modificari: areola se inchide la culoare in jurul sfircurilor, glandele subtiri ale areolei se largesc si secreta un lubrifiant gras, iar venele devin o adevarata "harta" de-a lungul sinilor (acestea transporta nutrienti si fluide de la mama la copil). Indiferent de forma si marimea sinilor pe timpul sarcinii, este recomandabil sa purtati un sutien, eventual de bumbac (cele sport sint de multe ori mai comfortabile), care sa mentina sinii ridicati si sa nu le permita lasarea din cauza greutatii. In general, dupa nastere si alaptare, sinii isi vor reveni la marimea si aspectul initial. Daca insa dupa primele saptamini de sarcina sinii scad brusc in marime, si dispar si alte semne de sarcina fara nici o explicatie, adresati-va medicului.

  • Pofta si aversiunea fata de mincare. Unii sustin ca poftele subite, pentru anumite produse, care mai de care mai ciudate, sint doar in inchipuirea femeii. Altii insa considera ca in acest mod, organismul trage un "semnal de alarma" asupra nutrientilor de care duce lipsa. Brusc, cafeaua savurata cu atita placere in fiecare dimineata are un miros si un gust gretos, iar gogonelele si castravetii murati devin de-a dreptul apetisante la orice ora din zi si din noapte. Nu incercati sa va opuneti poftelor si aversiunilor alimentare, dar nici nu le dati "friu liber" daca stiti ca nu vor asigura necesarul de nutrienti pentru copil. Incercati sa le substituiti cu ceva mai bun: inghetata plina de coloranti cu un iaurt dulce, bomboanele cu fructe dulci si zemoase, etc. Daca ciocolata, cafeaua, alcoolul trec pe lista alimentelor care va fac rau, este foarte bine; dar daca laptele, carnea, zarzavaturile se inscriu pe aceasta lista atunci trebuie sa aveti grija sa compensati intr-un mod aceasta privare de nutrienti (vitaminele Prenatalele sint o optiune buna, dar nu singura). Majoritatea acestor probleme dispar pina in cea de a 4-a luna de sarcina. Poftele alimentare ramin doar ca un mod de alintare sau de "exploatare" a partenerului. Atentie! la preferintele cu adevarat ciudate: clei, apret, cenusa, var, care sint foarte periculoase si care, de cele mai multe ori, reprezinta o carenta puternica in alimentatie (fier, calciu, etc). In aceste cazuri discutati de urgenta cu medicul.

  • Probleme ale danturii. Femeile insarcinate au de multe ori probleme cu inflamarea si singerarea mult mai usoara decit de obicei a gingiilor - Gingivita, care netratata la timp duce la Paradontoza (unele studii fac legatura intre aceasta si nasterea prematura sau greutate mica la nastere). Prezenta hormonilor de sarcina fac gingiile mult mai susceptibile la placa si bacterii, iar cariile se pot inmulti sau agrava pe perioada sarcinii. Pentru a evita aceste probleme:
    - Periati foarte bine dintii (si limba), folositi ata dentara si apa de gura de 2-3 ori pe zi.
    - Mestecati guma fara zahar cind nu aveti posibilitatea sa va curatati dintii dupa masa.
    - Evitati dulciurile si consumati alimente bogate in vitamina C.
    - Mergeti la dentist cel putin o data pe perioada sarcinii pentru examinare si curatare.
    - Evitati radiografiile in primele 4 luni de sarcina. Tratati cariile si gingivita la timp si evitati sa ajungeti la folosirea anesteziei. Aceasta va fi facuta numai dupa o discutie in prealabil intre stomatolog si ginecologul dumneavoastra.

  • Probleme ale ochilor. Retentia de fluide de-a lungul sarcinii poate duce la modificari ale formei globului ocular, si implicit la probleme ale vederii (lentilele de contact va deranjeaza, sau trebuie sa va schimbati ochelarii din cauza dioptriilor modificate). De asemenea, cresterea nivelului de estrogen duce la senzatia de ochii "uscati", caracterizata prin usturime si sensibilitate crescuta la lumina. Incercati sa folositi picaturi pentru umezire artificiala a ochilor si purtati ochelari de soare cind sinteti afara. Oftalmologii nu recomanda interventiile chirurgicale pe perioada sarcinii, sau cu 6 luni inainte si dupa aceasta. Totusi, in cazul in care vedeti incetosat, intunecat sau deseori aveti senzatia de "pete" pe ochi pentru citeva ore, adresati-va medicului. Problemele de vedere se vor ameliora si vor dispare la scurt timp dupa nastere.

  • Probleme ale picioarelor. Incepind cu cel de-al 2-lea trimestru de sarcina, puteti avea experienta unor circei neasteptati si durerori la picioare, in miez de noapte. Epuizarea fizica si acumularea de lichide la nivelul picioarelor par sa fie principalii factori, la fel lipsa de calciu. Din fericire acesti circei pot fi evitati daca consumati alimente bogate in calciu, va tineti picioarele in apa calduta (nu fierbinte) inainte de culcare, mincati cit mai putin sarat, va odihniti cit mai des picioarele tinindu-le mai ridicate.
    Umflarea gleznelor, in special in anotimpul cald sau dupa o zi de stat mult in picioare este un lucru obisnuit la femeia gravida. Daca aceasta este insotita de dureri puternice si discomfort adresati-va de urgenta medicului, poate fi vorba de Preeclampsie, care este foarte periculoasa (apar umflaturi si tensiunea este foarte mare).

  • Scurgeri si singerari vaginale. Pe parcursul sarcinii, cantitatea de leucoree (mucus de culoare alba, fara miros puternic, secretat de organismul femeii) creste, devenind abundenta spre sfirsitul sarcinii. Folositi tampoane externe pentru a va simti comfortabil si niciodata pe cele interne care pot aduce germeni nedoriti in vagin. Spalati-va zilnic si evitati spalaturile interne, ele nu fac decit sa modifice echilibrul normal al microorganismelor prezente in vagin si sa duca la vaginoza bacteriana, foarte serioasa. De asemenea, prin folosirea spalaturilor interne introduceti aer in vagin, ceea ce poate cauza probleme sarcinii. Evitati folosirea deodorantelor, a sapunurilor puternice sau a bailor spumante ce pot irita tesuturile vaginale si purtati lenjerie de bumbac. Daca insa aveti arsuri sau dureri, si scurgerea devine galben-verzuie, urit mirositoare si apoasa e posibil sa aveti o infectie sau chiar ruptura prematura a membranelor. Adresati-va medicului de urgenta si nu va tratati singura, cum poate ati facut-o inainte de a ramine insarcinata. In cazul in care sinteti diagnosticata cu Tricomonas Vaginalis, aceasta va fi tratata cu medicamente pe cale orala sau gel si supozitoare vaginale. Pentru a reduce riscul de reinfectare si partenerul trebuie sa urmeze in paralel un tratament oral. Daca consumati zilnic un iaurt ce contine culturi vii de lactobacillus acidophilus, numarul infectiilor vaginale va scade foarte mult. In cazul unei amniocenteze, daca aveti scurgeri mai abundente anuntati urgent medicul, e posibil sa fiti nevoita sa ramineti la pat citeva zile.
    Orice singerare vaginala poate fi ingrijoratoare pe parcursul sarcinii, dar uneori, una usoara sau petele nu constituie o problema. La aproximativ 7 zile dupa conceptie (in cea de a 3-a saptamina de sarcina, incepind cu prima zi a ultimei mentruatii) usoara singerare marcheaza implantarea ovului fecundat pe peretele uterin. Usoara singerare poate apare si in urma unui act sexual (colul uterin usor atins) sau a unui examen ginecologic. Daca insa singerarea este insotita de crampe (posibil avort) adresati-va de urgenta medicului. La fel, orice alta singerare survenita mai tirziu in sarcina, trebuie raportata de urgenta medicului.

    Surse:
    "The mother of all pregnancy books" - Ann Douglas
    "What to expect when you're expecting" H. Murkoff, A. Eisenberg & S. Hathaway
    WIC Nutrition & Health Newsletter
    Pregnancy week by week - American Baby
    Morning Sickness Survival - Parents Place
  •