luni, 17 martie 2008

Dormitor comun

editat la 5/16/2004

Acum, cind cel mic este suficient de mare sa doarma intr-un pat mai mare, vrem sa-l mutam din dormitorul nostru in cel al fratelui sau de 7 ani. Dar acesta este suparat si nu vrea sa-si imparta camera cu un "bebelus".


Cand esti obisnuit sa dormi singur in camera, doi ti se par prea multi, prea inghesuiti - in special cand colegul cel nou este un frate mai mic. Dar cum probabil nu va permiteti sa cumparati o casa noua, sau sa inchiriati un apartament mai mare, sau sa construiti extra-camere doar pentru satisfactia fratelui cel mare de a-si pastra camera doar pentru el, este bine sa incercati sa faceti schimbarea cat mai suportabila pentru acesta.

Cum il puteti ajuta?
  • Incercand sa-i intelegeti nemultumirea. In loc sa-i reprimati plangerile cu ceva de genul: "Fratele tau se va muta in aceasta camera si cu asta basta!" sau sa-l faceti sa se simta prost ("Nu este frumos din partea ta ca refuzi sa-ti imparti camera cu propriul frate!"), incurajati-l sa-si exprime sentimentele. Explicati-i ca intelegeti de ce este suparat, dar ca nu aveti alta solutie. Daca in copilarie ati impartit camera cu un frate/sora, explicati-i care v-au fost propriile dumneavoastra sentimente legate de acest lucru. Asigurati-l ca veti face tot posibilul sa-i protejati propriul spatiu si lucrurile ce-i apartin, si ca el nu este obligat sa-si imparta totul doar pentru ca va fi nevoit sa imparta dormitorul.
  • Impartind lucrurile in dormitor. Chiar daca fratele cel mare nu mai poate avea camera doar pentru el, creati-i un coltisor doar al lui sau incercati sa separati spatiul pentru cei doi copii cu un paravan sau un gardulet de protectie (de genul celor folosite pentru scari sau semineu). Lasati-l pe cel mare sa-si aranjeze si decoreze cum doreste spatiul propriu. Deasemenea, asigurati-va ca fratele cel mare are suficient spatiu sa-si depoziteze jucariile care pot constitui un pericol pentru cel mai mic (in acest mod nu-i protejati doar jucariile celui mare, dar ii asigurati siguranta in miscare si celui mic).
  • Lasandu-l pe cel mare sa aiba dormitorul doar pentru el. Din cand in cand lasati-l pe cel mare sa se joace singur in dormitor in timp ce va ocupati de cel mic in alta camera. Sau aranjati ca cel mic sa se joace afara cand cel mare isi aduce acasa un prieten si invers.
  • Subliniati beneficiile unui dormitor comun - nu mai este singur pe timpul noptii, are cu cine sa vorbeasca cand dumneavoastra dormiti, are pe cineva cu care poate imparti sarcinile de mentinere a dormitorului in ordine.
Dar incercati toate aceste cai doar daca impartirea dormitorului se va face pentru cativa ani - daca nu, mutarea in alta casa cu mai multe dormitoare poate aduce dupa sine reactii de genul: "Nu vrea sa dorm singur!".:-)

Sursa:
"What to expect the toddler years" - A. Eisengberg, H.E.Murkoff and S.E. Hathaway

Niciun comentariu: