vineri, 11 ianuarie 2008

Cat si ce vede un bebelus?

editat la 05/30/2002

Fiecare mama se intreaba cu nerabdare: "Ma vede ?" sau "Cat de bine vede ?". Iata cateva din raspunsurile la cele mai frecvente intrebari legate de vederea unui bebelus:

1. Cat de bine vede un nou-nascut?
Desi din punct de vedere fizic ochii unui nou-nascut sunt capabili sa vada perfect, el nu poate sa focalizeze la mai mult de 20 cm distanta (care este distanta aproximativa intre fata lui si a mamei in timpul alaptatului), deoarece inca nu stie sa-si acomodeze privirea cu distanta. Inainte de 3 luni nu va reusi sa distinga fizic pe mama de ceilalti din jur. Dar celelalte simturi: auzul, atingerea, mirosul, foarte strans legate intre ele, il vor ajuta ca inca din a 3-a zi pruncul sa-si recunoasca mama. Nou-nascutul poate distinge ziua de noapte, isi va inchide ochii la lumina puternica si ii va redeschide in penumbra, de aceea este bine ca lumina ce-l inconjoara sa nu fie foarte puternica sau prea apropiata. Veti observa ca inca de la nastere il atrag obiectele stralucitoare. In urmatoarele luni, vederea se va imbunatati si bebelusul va fi atras de obiectele mari, cu margini perfect conturate si avand culori contrastante, iar mult timp si-l va petrece studiind spatiul din jurul lui. In jurul a 2 luni bebelusul va putea distinge cateva detalii, cum sunt diferentele dintre culori sau forma fetelor, sau diferentele intre obiectele plane si cele voluminoase. La 3 luni bebelusul va stii sa deosebeasca forma concava de cea convexa si va putea sa vada la fel de bine ca un adult. Intre 6 si 9 luni va reusi sa vada pana la 6 m distanta, iar la aproape 1 an va reusi sa vada perfect, la distante mari ca si un adult.

2. De ce bebelusul isi incruciseaza ochii din cand in cand?
Inainte de 6 luni (varsta la care e bine sa va puneti intrebarea daca bebelusul are sau nu strabism si trebuie verificat de un oftalmolog), bebelusul va incrucisa ochii de multe ori sau pupilele se vor deplasa fiecare spre marginea exterioara a ochilor. Pana la aceasta varsta ochii bebelusului nu lucreaza in mod sincronizat, parand ca sunt independenti unul de altul, de foarte multe ori. In jurul a 2 luni, ochii bebelusului vor fi mult stabilizati si vor incepe sa lucreze impreuna pentru o perioada mai lunga de timp, fiind capabili sa focalizeze pe cate un lucru la distante mai mari. Vederea binoculara, prin care ambii ochi pot focaliza pe un obiect, este in plina dezvoltare acum, iar asta se poate observa prin incercarile bebelusului de a urmari obiectele aflate in miscare in fata lui.

3. Cat de multe invata si intelege un bebelus prin vizualizare?
Impreuna cu celelalte simturi (miros, auz, atingere), vazul coordoneaza miscarile bebelusului si raspunsurile lui la actiunile exterioare. In acest fel el stie sa gaseasca sau sa identifice o anumita jucarie, pipaind (descoperind astfel formele si marimea), ascultand-o (distingand sunetele) si apoi peste un timp reuseste ca prin vizualizare sa o regaseasca mult mai usor. Dupa ce va descoperi in jurul a 4 luni si simtul gustului, el va putea sa exploreze totul in jurul lui cu mult mai multa usurinta.

4. De ce nou-nascutul plange fara lacrimi?
Lacrimile apar odata cu plinsul (emotii) intre 1-3 luni, dar excesul de lacrimi sau secretiile abundente (galbui) se pot datora cailor lacrimale blocate. Acestea se elibereaza singure pina la 5-6 luni, sau prin interventie medicala.

5. Cand un bebelus poate distinge culorile?
Nou-nascutul nu poate face diferenta intre umbre si nuante si prefera sa-si indrepte privirea spre lucruri de culori contrastante, cum sunt alb si negru sau rosu si galben. Asta insa nu presupune ca bebelusul va avea camera decorata doar in alb si negru, caci el, in jurul a 4 luni, va reusi sa deosebeasca culorile.

6. Ce sanse sunt ca ochii bebelusului sa ramana de aceeasi culoare ca la nastere?
In general, copiii caucazieni au ochii albastri sau gri-albastrui la nastere, iar cei non-caucazieni, caprui. Culoare permanenta a ochilor unui copil depinde in primul rind de culoare ochilor parintilor, iar ea se fixeaza la sfarsitul primului an de viata. In majoritatea cazurilor, un copil ai carui parinti nu au ochii albastri, va avea in cateva luni ochii caprui sau verzi. In timp ce genele pentru ochii albastri sunt recesive, mai exact aceasta culoare poate trece la caprui sau verde, celelalte niciodata nu vor trece in albastru.

7. Parintii care poarta ochelari vor avea obligatoriu copii care vor purta ochelari?
Daca unul din parinti poarta ochelari de corectie, este posibil ca in viitor copilul sa aiba si el nevoie sa-si corecteze vederea. Totul este legat de forma retinei, prea lunga sau prea scurta (ca o camera de vederei cu mai multe lentile) si acest lucru se poate transmite genetic de la parinti la copii. In cazul in care ambii parinti poarta ochelari, sansele ca micutul sa poarte ochelari sunt foarte mari.


Bibliografie
Parenting, September 2000, p.114.
Laurence Pernoud, "Cum imi cresc copilul", Ed. Gemma Pres, Bucuresti, 1997.

Niciun comentariu: