vineri, 11 ianuarie 2008

Probleme cu vederea?

editat la 09/24/2002

Sint ingrijorata, copilul meu are 2 luni si se uita crucis. Are oare strabism? Vede bine? Cind trebuie sa merg cu el la oftalmolog?

Iata citeva raspunsuri la aceste intrebari, pe care, inevitabil, ajungem sa ni le punem cu totii.

Ce este Pseudostrabismul?
Bebelusul, desi are ochii normal dezvoltati, cu focalizare perfecta, se uita de multe ori incrucisat. In acest caz avem de a face cu Pseudostrabism si aparitia lui se datoreaza distantei prea mari dintre cei doi ochi, sau a surplusului de piele ce apare intre nas si unghiul interior al ochiului. Pseudostrabismul, cauzat de forma fetei bebelusului, se imbunatateste in primele 4-5 luni de viata prin micsorarea puntii nazale dintre ochi, disparitia surplusului de piele, deschiderea cit mai larga a ochilor, si cind copilul incepe sa focalizeze pe lucruri. Intrebati pediatrul despre Pseudostrabism si eventual vizitati (cind copilul are 6 luni) un oftalmolog, daca problema persista.

Ce este Strabismul?
Strabismul apare la cca 4% dintre copii si se refera la alinierea neuniforma a ochilor. In timp ce unul dintre ochi fixeaza drept in fata, celalalt se deplaseaza spre unghiul interior sau exterior al ochiului, in sus sau in jos. In cazul miscarii ochiului spre unghiul interior avem de a face cu vederea incrucisata - Esotropia. Sint doua cauze comune care duc la Esotropie. Prima, prezenta de la nastere sau imediat dupa ea, se datoreaza muschilor prea strinsi. Tratamentul in acest caz consta in interventia chirurgicala, in general recomandata inaintea virstei de 2 ani.
Cea de a doua cauza, datorata hipermetropiei avansate aparuta la nastere sau intre 2 si 6 ani, se corecteaza numai prin purtarea ochelarilor si exercitii medicale (Ortoptica).

Miscarea neuniforma a ochilor, spre unghiurile exterioare poarta numele de Exotropie. Aceasta poate apare la nastere, dar cel mai des intre 2 si 7 ani. Aceasta miscare spre exterior devine tot mai sesizabila o data cu trecerea timpului, si in lumina puternica, cind de multe ori exista control doar asupra unui singur ochi. In cazul Exotropiei tratamentul recomandat este interventia chirurgicala.

Cind copilul strabizeaza cu adevarat, el incearca sa-si foloseasca doar cu un singur ochi, pentru a nu vedea dublu. Ochiul nesolicitat isi va pierde din capacitatea vizuala si va deveni Ambliopic, si in acest caz creierul nu va mai lua in considerare imaginea primita de la ochiul "bolnav", ci doar de la cel "sanatos". Pentru a evita aceasta situatie (Ambliopia), copilul trebuie obligat sa-si foloseasca ochiul "bolnav", prin acoperirea celui "sanatos" si eventual purtarea ochelarilor. ATENTIE! Daca Ambliopia nu este depistata si tratata la timp (in general inainte de virsta de 6 ani), ea va persista pentru toata viata.

Strabismul nu trebuie ignorat si o examinare oftalmologica prompta poate salva vederea copilului dumneavoastra pentru toata viata. Este posibil ca Strabismul sa se datoreze si altor cauze cum sint:
· Cataracta
· Tumoare a ochiului
· Probleme de natura neurologica.
ATENTIE! In aceste cazuri tratamentul medical trebuie sa fie facut de urgenta.

Care este diferenta dintre Pseudostrabism si Strabism?
Diferenta se poate depista prin aprinderea unei surse de lumina in fata ochilor (lanterna, luminare, etc.) si observarea reflexiei ei. Daca ochii sint aliniati perfect, reflexia luminii va fi in acelasi punct pentru ambii ochi (figura 1). Daca insa copilul are Strabism si ochii nu sint perfect aliniati, reflexia luminii va apare in puncte diferite (figura 2). Deoarece lumina nu este afectata de o punte nazala prea larga sau de exces de piele in jurul ochilor, un copil cu Pseudostrabism va avea o reflexie normala. Parintii pot observa asta pentru prima data in cazul fotografiilor facute cu blitz.


Figura 1. Pseudostrabism - Reflexia luminii este simetrica


Figura 2. Strabismul real - Reflexia luminii este asimetrica

Ce este Miopia?
Vorbim despre Miopie cind obiectele aflate la distanta se vad neclare. Miopia apare mai rar in cazul bebelusilor si copiilor pina la 3-4 ani, dar este des intilnita in cazul copiilor care merg la scoala. Ochelarii ajuta dar nu vindeca miopia. In general aceasta creste pina la adolescenta si se recomanda controale oftalmologice periodice.

Ce este Hipermetropia?
O usoara hipermetropie in cazul copiilor este normala. Nu interfera cu vederea si nu necesta corectie. Cind Hipermetropia este insa avansata, sau duce la vederea incrucisata, folosirea ochelarilor este mai mult decit indicata.

Ce este Astigmatismul?
Astigmatismul se datoreaza modificarilor de fund de ochi (cornea are o forma neregulata). Prezenta astigmatismului poate duce la o vedere slaba si necesita de multe ori purtarea ochelarilor. De multe ori, Hipermetropia avansata este insotita de Strabism si Astigmatism. In aceste cazuri numai purtarea ochelarilor si exercitiile pe aparate (Ortoptica) pot duce la o imbunatire a vederii, dar nu la o vindecare completa.

ATENTIE! Defectele de vedere sint de natura genetica, ele nu pot fi prevenite, dar se pot corecta prin purtarea ochelarilor sau interventii chirurgicale. O diagnosticare corecta si un tratament adecvat, aplicat la timp, pot duce la ameliorarea unui handicap fizic la care multi copii sint condamnati datorita nepasarii sau a lipsei de informatii medicale.

Niciun comentariu: