vineri, 28 decembrie 2007

Cum se declanseaza nasterea?

editat la 09/01/2005

Unele gravide ajung pe ultima 100 de metri fara un singur semn al apropiatei nasteri. Si dintr-odata travaliul incepe. Altele au crampe (contractii usoare) de cateva saptamani. Ba chiar s-au deplasat de cateva ori la spital din cauza alarmelor false.

Nimeni nu stie cu siguranta cum si de ce se declanseaza nasterea. Hormonii joaca probabil un rol important. Anumite schimbari in corpul gravidei pot oferi un indiciu ca nasterea nu este departe. Unul dintre acestea este caderea, cand fatul coboara cu capul in partea de sus a pelvisului. Aceasta cadere are loc de obicei la prima sarcina cu 2-4 saptamani inainte de nastere. In cazul sarcinilor ulterioare, caderea poate avea loc doar cu cateva ore inainte de nasterea propriu-zisa a fatului. Dar cum "exceptiile confirma regula", gravida aflata la prima sarcina poate astepta 2-4 saptamani pana la nastere dupa caderea fatului, sau nasterea se poate declansa fara ca aceasta sa fi avut loc. Caderea de multe ori este sesizabila, poti constata ca burta s-a lasat si ca poti respira mai usor (a scazut presiunea exercitata de uter asupra diafragmei), dar si ca au aparut alte stari de disconfort determinate de presiunea exercitata de uter asupra vezicii urinare, a incheieturilor pelviene si a zonei perineale (drumuri mai dese la baie, ingreunarea mersului, chiar dureri). Bineinteles ca exista si posibilitatea ca aceasta cadere sa fie insesizabila daca sarcina a fost joasa de la inceput si nu ai avut probleme cu respiratia de-alungul ei, sau urinarea frecventa a fost mereu prezenta.

Odata cu declansarea travaliului, colul uterin (cervixul) incepe sa se subtieze si sa se dilate (deschida). De-a lungul contractiilor, femeia poate sa simta durere si presiune la nivelul spatelui (zona lombara deobicei) care apoi se intinde spre partea inferioara a abdomenului. In aceste momente, burta se contracta si devine tare la pipait. Intre contractii, uterul se relaxeaza si burta devine si ea moale.
Prezenta contractiilor este vitala pe durata travaliului; ele ajuta la deschiderea colului ramas inchis inca din momentul conceptiei. Tot ele ajuta la impingerea fatului prin canalul de nastere. De-a lungul travaliului, contractiile cresc in intensitate si durata, si devin din ce in ce mai dese.

Ceea ce femeile tind sa creada ca este nasterea, in realitate coincide doar cu prima etapa a acesteia - travaliul. Nasterea propriu-zisa, a fatului, este cea de a doua etapa. Eliberarea placentei are loc in cea de a treia etapa.
In corpul gravidei au loc modificari de-a lungul fiecarei etape ale nasterii; ceea ce simti in prima va fi diferit de ceea ce vei simti in urmatoarea. De asemenea, nu te poti baza pe comparatia cu ceea ce a simtit mama sau sora ta, in cazul lor este mai mult decat probabil ca nasterea a decurs total diferit. Fiecare nastere este unica, chiar si pentru aceeasi femeie. Nu conteaza cati copii vei avea, nici o nastere nu se va putea compara cu celelalte.

Nasterea are loc in general cam dupa aceleasi reguli. Contractiile dilata colul uterin, apoi favorizeaza coborarea fatului in bazin (pelvis). Mai tarziu ele ajuta la expulzarea copilului prin canalul nasterii si apoi la cea a placentei.

Fatul joaca un rol activ in propria nastere. Prin miscari ale capului si rasucirea corpului el cauta cea mai buna pozitie pentru a se putea strecura de-a lungul bazinului mamei. De cele mai multe ori se aseaza cu capul in jos in ultimele saptamani de sarcina, pregatit pentru nastere.

In medie, nasterea dureaza intre 12-14 ore la primul copil si mult mai putin la urmatorii. Prima etapa a nasterii - travaliul, este, in majoritatea cazurilor, cea mai lunga. Ea incepe din momentul in care colul uterin se deschide si se termina cand acesta este complet dilatat. De-a lungul acestei etape, contractiile devin tot mai lungi si mai puternice. Aceasta etapa este impartita si ea la randul ei in 3 faze: timpurie (latenta), activa si de tranzitie.

Patru termeni sunt folositi in general pentru a indica progresul de-a lungul travaliului.
  • Inmuierea colului uterin. Colul uterin devine moale, pregatindu-se pentru intindere si dilatare, esentiale pe perioada travaliului si a nasterii propriu-zise.
  • Stergerea - intinderea colului uterin. Aceasta se masoara in procente, de la 0%(nesters) pana la 100% (complet sters).
Stergerea

  • Dilatarea - cat din colul uterin s-a deschis. Se masoara in centimetri, de la 0 centimetri (nedilatat) pana la 10 centimetri (complet dilatat).
Dilatarea

  • Stationarea - cand pozitia capului fatului se raporteaza la nivelul oaselor bazinului(pelvisului). Se masoara in numere, de la -5 (capul fatului se afla deasupra pelvisului) la 0 (capul fatului a patruns in pelvis) si la +5(capul fatului a coborat pana la deschiderea vaginului).
Stationarea


Desi angajarea fatului in pozitia de nastere (cu capul in jos) sugereaza in mod categoric ca acesta se poate strecura de-a lungul pelvisului fara probleme, nu intotdeauna acest lucru este o garantie. Mai exact, chiar si fatul care inca pluteste la inceputul travaliului, se poate naste fara probleme pe cale vaginala. Si acest lucru se intampla de multe ori in cazul femeilor care au mai avut nasteri la activ, cand fatul, necoborat la inceperea travaliului, poate trece prin canalul nasterii cu usurinta.

Surse:
Planning your pregnancy and birth - The American College ofObstreticians and Gynecologists;
What to expect when you are expecting - H. Murkoff, A. Eisenberg& S. Hathaway;
Resure internet.

Niciun comentariu: