joi, 27 decembrie 2007

Ovulatia

editat la 04/30/2007

Ce ar trebui sa stim noi femeile despre ea.

Aparatul genital (reproductiv) al femeii - generalitati.

Aparatul genital intern al femeii este alcatuit dintr-o pereche de gonade (ovare) si un sistem de tuburi si camere care permit deplasarea gametilor (celule reproductive care contin un numar haploid de cromozomi - ex. ovululele) si gazduiesc embrionul si fatul. Gonadele feminine, ovarele, se afla situate in cavitatea abdominala, de o parte si de alta si sunt legate de uter prin tuburile falopiene (cunoscute si sub denumirea de trompe uterine sau oviducte). Fiecare ovar se afla intr-o capsula protectiva si contine mai multi foliculi. Un folicul contine circa 5 ovule, din care doar unul singur poate ajunge la maturitate, si acesta este inconjurat de mai multe straturi celulare care il hranesc si il protejeaza cand se dezvolta. Cei 400.000 de foliculi pe care femeia ii are pentru totdeauna apar inainte de nastere, in timpul vietii intrauterine. Dintre acestea doar cateva sute vor elibera ovule mature de-a lungul anilor reproductivi ai femeii. In general, incepand la pubertate si continuand pana la menopauza, doar un singur folicul elibereaza un ovul matur pe durata unui ciclu menstrual. Foliculii produc deasemenea hormonul feminin primar - estrogenul. Ovulul este eliminat din folicul in procesul de ovulatie. Tesutul folicular care ramane creste si formeaza o masa solida numita corpus luteum. Corpus luteum secreta in plus estrogen si progesteron, hormonul care va mentine peretele uterin pe durata sarcinii. Daca ovulul nu este fertilizat, corpus luteum se dezintegreaza si un folicul nou va elibera un ovul matur in urmatoarea perioada de ciclu.

Aparatul genital feminin nu este complet inchis, ovulul este eliberat in cavitatea abdominala la deschiderea tubului falopian, si apoi coboara prin acesta in uter. Uterul este un organ muscular, elastic, care se poate intinde pentru a permite cresterea unui fat de pina la circa 4 kg. Peretele uterin al uterului, endometriul, este alimentat de o retea bogata de capilare sanguine. Uterul se termina prin cervix, care se deschide in vagin - camera ce formeaza canalul nasterii si unde se stocheaza spermatozoizii in perioada de copulatie.



Ovulatia are loc cind ovulul matur este eliminat de ovar, impins prin tuburile falopiene si este pregatit pentru fertilizare. Endometriul se ingroasa prin depunerea de mucus, devine moale si este pregatit pentru primirea ovulului fecundat. Daca fertilizarea nu are loc, ovulul nefecundat si mucusul depus se elimina impreuna cu singele din capilarele endometriului la menstruatie.

Caracteristici ale ovulatiei:

  • ovulul traieste intre 12-24 de ore dupa ce paraseste ovarul;
  • in mod normal se elibereaza doar un singur ovul in timpul ovulatiei;
  • ovulatia poate fi influentata de stres, boala sau din cauza schimbarilor in rutina zilnica;
  • unele femei pot constata ca au usoara singerare la ovulatie;
  • implantarea ovului fecundat are loc la 6-12 zile de la ovulatie;
  • fiecare femeie se naste cu milioane de ovule imature care asteapta perioada ovulatiei;
  • menstruatia poate apare si cand nu a avut loc ovulatie;
  • ovulatia poate avea loc si in lipsa menstruatiei;
  • unele femei pot avea usoare crampe ovariene in momentul ovulatiei;
  • ovulul nefecundat se dezintegreaza si este absorbit de membrana uterina.

Cum are loc ovulatia?

Ciclul lunar al femeii se masoara din prima zi a perioadei menstruale pana la prima zi a urmatoarei perioade. In medie, un ciclu normal dureaza intre 28-32 de zile, dar poate fi mult mai scurt sau mult mai lung la unele femei. Ovulatia se poate calcula incepand cu prima zi a ultimei perioade menstruale sau calculand 12-16 zile pana la urmatoarea perioada. Majoritatea femeilor ovuleaza intre Ziua 11 si Ziua 21 a ciclului, numarand din prima zi a menstruatiei. Aceste zile sunt cunoscute si ca "perioada fertila" a ciclului la o femeie, deoarece in urma contactului sexual in aceasta perioada sansele de a ramane gravida sunt foarte mari. Ovulatia poate avea loc in zile diferite ale ciclului si poate avea loc in zile diferite de la o luna la alta. Este important ca femeia sa stie cand are loc aceasta ovulatie in cazul in care isi doreste un copil sau vrea sa evite o sarcina nedorita.

Ciclul menstrual este alcatuit din doua faze. Prima parte a acestui ciclu este faza foliculara. Aceasta incepe din prima zi a ultimei perioade menstruale si continua pina la ovulatie. Aceasta prima jumatate a ciclului difera mult de la o femeie la alta si poate dura 7 sau chiar 40 de zile. A doua jumatate a ciclului este faza luteala si incepe din ziua ovulatiei si se termina la inceputul urmatoarei menstruatii. Faza luteala are o lungime mai exacta si este cuprinsa intre 12-16 zile din momentul in care a avut loc ovulatia. Aceasta inseamna ca ziua in care are loc ovulatia este cea care determina lungimea ciclului menstrual. Deasemenea, aceasta indica ca factori precum stresul, boala sau schimbarile intervenite in rutina pot afecta momentul ovulatiei si implicit venirea urmatoarei menstruatii.

Urmarirea perioadei fertile este o metoda de determinare a momentului ovulatiei si se poate realiza prin studierea schimbarilor care au loc la nivelul mucusului cervical si prin masurarea temperaturii bazale. Mucusul cervical sufera schimbari in aspect si compozitie, devine mai apos, abundent si este albicios precum albusul de ou pe durata ovulatiei. Masurarea temperaturii bazale poate determina momentul in care are loc ovulatia prin depistarea cresterii temperaturii corpului in acel moment.

O alta cale de a determina ovulatia este folosirea unor teste de fertilitate ce pot fi achizitionate din farmacii. Monitorizarea ovulatiei poate ajuta femeia sa stie cat mai bine cand poate ramane insarcinata de-a lungul ciclului. Dupa ce ovulatia a avut loc, alta posibilitatea de a-si mari sansele sa ramana insarcinata nu mai exista. Urmatoarea etapa include urmarirea primelor semne de sarcina.

La inceputul ciclului nivelul de estrogen este scazut. Hipotalamusul (ce mentine nivelul hormonal) trimite semnal glandei pituitare (hipofiza) care secreta hormonul de stimulare foliculara (FSH). Acest hormon stimuleaza o parte din foliculii ovarieni sa formeze un ovul matur. Unul dintre acesti foliculi va deveni dominant si va elibera un ovul matur Pe masura ce are loc maturizarea foliculilor acestia elimina un alt hormon, estrogenul. Nivelul ridicat de estrogen va comunica hipotalamusului si glandei pituitare prezenta unui ovul matur. Se elibereaza astfel hormonul lutein (LH) care ajuta la eliberarea ovului din ovar in urmatoarele 24-36 de ore si deplasarea lui prin tubul falopian (trompa uterina) pentru fertilizare. Foliculul din care s-a eliberat acest ovul poarta numele de corpus luteum si acesta elibereaza progesteron - care ajuta la ingrosarea si pregatirea peretelui uterin (endometriu) pentru implantare. Corpus luteum produce progesteron pentru 12-16 zile (faza luteala a ciclului). Daca ovulul este fertilizat, corpus luteum va produce progesteron pentru sarcina pana la formarea placentei. Din aceasta cauza femeia poate urmarii primele semne de sarcina inca de la prima saptamana dupa fertilizare. Daca fertilizarea nu s-a produs, ovulul se dizolva in 24 de ore. In acest moment nivelul hormonal va scade si peretele uterin elimina surplusul acumulat la circa 12-16 zile dupa ovulatie. Aceasta este menstruatia si se ajunge din nou la prima zi a ciclului.

Momentul in care are loc ovulatia este unul dintre cele mai importante lucruri pe care o femeie trebuie sa le cunoasca ca sa poata stii cum poate ramane insarcinata sau cum poate preveni acest lucru. Acest proces poate fi greu de inteles si urmarit, dar nu este imposibil de realizat. In ajutor pot veni testele de fertilitate din comert sau consultatia la un ginecolog. Cunoasterea propriului corp va oferi mai multa siguranta femeii pe viitor.


Surse:

Biology - N. A. Campbell, J. B. Reece and L.G. Mitchell;

Understanding Ovulation - American Pregnancy Association.

Niciun comentariu: